FOTOGALERIE Schimbarea la faţă a Pieţei Universităţii: celebra fântână de la Universitate se va transforma într-un loc de promenadă ultramodern

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fântâna Dunărea din Piaţa Universităţii, care a fost de ani de zile un loc preferat de locuitorii Capitalei pentru întâlniri şi care s-a transformat într-o emblemă a Bucureştiului, va fi înlocuită în curând cu una nouă, la care jeturile de apă vor ţâşni din pavele. De asemenea, întreaga zonă va fi modificată, pentru ca aceasta să devină un spaţiu de promenadă.

Astfel, lucrările vor viza atât zona din jurul fântânii arteziene, cât şi trotuarul din faţa Teatrului Naţional Bucureşti şi pe cel de lângă Parcul Colţea. Astfaltul şi pavajul din beton, care în prezent sunt într-o stare avansată de degradare, vor fi înlocuite cu plăci de granit şi piatră cubică. Pavajul ornamental va avea diferite forme şi culori cum ar fi gri, negru, galben, roz etc.

De asemenea, vor fi montate bănci de odihnă, rasteluri pentru parcarea bicicletelor şi stâlpi pentru iluminat, precum şi de protecţie, pentru a nu mai permite intrarea maşinilor pe trotuar. Totodată, vor mai fi plantaţi copaci şi vor mai fi instalate jardinire cu flori. Şi actuala fântână arteziană din beton va dispărea, în locul ei urmând să apară una asemănătoare cu cea din Piaţa Mare din Sibiu, la care apa iese dintre pavele.

Schimbarea la faţă a Pieţei Universităţii

CLICK pe imagini pentru a vedea fotogaleria!

Potrivit Administraţiei Străzilor, noul pavaj, pe lângă faptul că este mai rezistent şi mai modern, va permite şi o reducere a temperaturilor din zonă. “Asfaltul înmagazinează foarte multă căldură în perioadele toride. Pavajul din granit şi piatră cubică menţine o temperatură mai scăzută”, ne-a declarat Carmen Dincă, purtătoarea de cuvânt a Administraţiei Străzilor. 

Lucrările vor dura două luni

Potrivit reprezentanţilor acestei instituţii, lucrările pentru reamenajrea Pieţei Universităţii vor începe în aproximativ două săptămâni şi vor dura cel mult două luni. Deocamdată, zona a fost împrejmuită cu garduri. Lucrările vor fi realizate de Tehnologica radion şi vor costa 1,7 milioane de lei.

Arhitecţii nu cunosc proiectul

Proiectul pentru reamenajarea Pieţei Universităţii nu este cunoscut de arhitecţi. Teodor Frolu, unul dintre arhitecţii care s-a ocupat de realizarea Planului Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU), o strategie de revitalizare a centrului Capitalei, ne-a declarat că nu este la curent cu intenţiile de reamenajare a Pieţei Universităţii. “Noi, cei din echipa care am realizat PIDU, nu ştim despre ce este vorba. În planul nostru este prevăzută o competiţie de arhitectură pentru amenajarea întregii pieţe înainte de deschiderea Teatrului Naţional. Nu ştim despre ce este vorba, nu ştim să fi avut loc vreun concurs de amenajare acolo. Am lucrat la o strategie care nu foloseşte la nimic, fiecare face ce vrea”, a spus Frolu. Carmen Dincă nu ne-a putut preciza cine s-a ocupat de reamenajarea pieţei, spunându-ne doar că a aceasta a fost realizată de “un proiectant”.

Amenajată după cutremurul din ‘77

Actuala fântână din Piaţa Universităţii a fost amenajată după cutremurul din 1977, o dată cu Blocul Dunărea, al cărui nume îl şi poartă. În zonă au mai fost executate şi în anii anteriori o serie de lucrări, cele mai recente fiind din urmă cu doi ani, când au fost schimbate plăcile de la fântâna arteziană.  

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite