Parcarea de la Universitate, gata în două săptămâni. Cât costă să-ți lași mașina în buricul Capitalei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrări Construcţia subterană care pune la dispoziţia bucureştenilor 420 de locuri de parcare şi 25 de locuri pentru motociclete e aproape de finalizare. Cele patru statui au fost readuse în Piaţa Universităţii

Construcţia  parcării subterane de 18 milioane de euro din Piaţa Universităţii a început în iulie 2010 şi ar fi trebuit finalizate în 18 luni. Din cauza descoperirilor arheologice din acea zonă, termenul final de predare a fost întârziat până în luna mai a acestui an.

Sâmbătă, primarul general, Sorin Oprescu, a dat asigurări că în două-trei săptămâni, parcarea subterană pe trei niveleuri va putea fi folosită de şoferii bucureşteni. . În prezent, structura a fost terminată în întregime şi se lucrează la finisajele interioare, rampele de acces şi amenajarea de suprafaţă.

Potrivit lui Bogdan Hreapcă, şeful Direcţiei Investiţii din Primăria Generală, un loc de parcare va costa 0,38 de euro pe oră. Vor exista şi locuri cu abonament, dar cele mai multe vor fi destinate celor care vor veni în zonă. Concesiunea este valabilă pe o perioadă de 34 de ani, după care va trece în administrarea municipalităţii.

Utilă pentru clienţii barurilor din Centrul istoric

Parcarea de la Universitate este structurată pe trei niveluri şi are o capacitate de 420 de locuri pentru autoturisme şi 25 pentru motociclete. Suprafaţa terenului pe care a fost construită este de peste 8.500 metri pătraţi, iar suprafaţa desfăşurată, pe trei niveluri este de peste 14.000 metri pătraţi.

Edilul-şef a mai arătat că investiţia e necesară, deoarece singura parcare existentă în această zonă este particulară, cu tarife foarte mari şi nu poate asigura nici aşa, numărul suficient de locuri necesare fluxului de maşini. În plus, noua construcţie este situată chiar la intrarea în Centrul Istoric şi va putea fi folosită de vizitatorii acestuia până va fi gata cea din strada Franceză.

Cele patru statui au revenit la Universitate

Monumentele lui Gheorghe Lazăr, Spiru Haret, Ion-Heliade Rădulescu şi Mihai Viteazul, au fost mutate, sâmbătă, din Parcul Izvor unde se aflau din septembrie 2010, în amplasamentul iniţial din Piaţa Universităţii.  “De luni ( 7 mai – n-r-) ne apucăm şi amenajăm Piaţa şi în câteva săptămâni o să vă invit pe toţi să vedem parcarea funcţională. De asemenea, după ce reamenajam Piaţa, începem să refacem şi trotuarele de vizavi, în baza unui plan integrat pentru reamenajarea acestei zone’’, a spus Sorin Oprescu.

Primăria Capitalei, în colaborare cu Ordinul Arhitecţilor din România şi Filiala Bucureşti a Ordinului, a organizat, în perioada 24 august - 3 noiembrie, un concurs de soluţii pentru amenajarea spaţiului suprateran de deasupra parcării. Concursul a fost câştigat de o echipă formată din trei arhitectedin Italia, Franţa şi România: Ambra Fabi, Simona Dirvariu şi Carole Lenoble.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite