Atenţie, şoferi! Poliţia amplasează panouri cu puncte negre în locurile unde au avut loc cele mai multe accidente

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de panouri marcate cu puncte negre vor fi amplasate pe DN7 şi DN1 pentru a spori atenţia şoferilor, indicând faptul că în acea zonă s-au soldat cele mai multe accidente.

Poliţia Rutieră, instituţia care demarează această acţiune, informează că vor fi instalate 38 astfel de semne de circulaţie pe cele două drumuri Naţionale.

Mai exact, 30 de panouri vor fi amplasate pe Drumul Naţional 7 între Bucureşti şi Nădlac, iar alte opt pe Drumul Naţional 1, în judeţul Sibiu, potrivit
directorului adjunct al Poliţiei Rutiere, Marin Motoc.

În aceste zone s-au înregistrat minimum zece accidente grave de circulaţie, soldate cu cel puţine zece persoane decedate sau rănite grav, într-o perioadă de cinci ani. Punctul negru indică un sector de drum cu lungimea de maximum un kilometru în care au avut loc asemenea evenimente rutiere.

Potrivit statisticilor Poliţiei Rutiere, la nivel naţional au fost inventariate 139 de puncte negre în care s-au înregistrat 1.517 accidente grave soldate cu decesul a 569 de persoane şi rănirea gravă a altor 1.369.

Aceste panouri au rolul de a atrage atenţia şoferilor să reducă viteza de deplasare, să sporească atenţia şi să evite efectuarea manevrelor riscante, pentru că acea zonă este una periculoasă.

Punctul negru este semnalizat printr-un triunghi alb cu marginile roşii având în mijloc o bulină neagră.

Cele 38 de panouri vor avea dimensiunea 2,5 metri lungime şi 1,2 metri lăţime, au o suprafaţă reflectorizantă galbenă, dar şi mesajul „Atenţie, zonă cu risc ridicat de accidente 1,0 km“.

Mai mult, imediat ce se va finaliza amplasarea lor, şoferii vor putea consulta harta punctelor negre pe site-ul www.hartapunctelornegre.ro.

Potrivit Poliţiei Rutiere, aceste panouri vor fi amplasate pe DN7 şi DN1 pentru că aceste drumuri constituie principalele sectoare ale culoarului 4
Pan-European care asigură legătura punctelor vestice de frontieră cu porturile Mării Negre, dar şi pentru că valorile traficului pe aceste tronsoane ating cifre semnificative. 

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite