La shopping în Capitală: Nu mai puțin de 16 malluri se întrec în a satisface toate gusturile bucureștenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pasionații de shopping care își petrec timpul liber căutând cele mai bune oferte și care se distrează în timp ce fac cumpărături, beneficiază de 16 malluri, unele mai ofertante decât altele.

Cea mai dotată zonă în materie de centre comerciale este sectorul 6, care găzduiește nu mai puțin de patru malluri (Afi Palace Cotroceni, Plaza România, Militari Shopping Center și Fashion House Outlet), dintre care Afi Palace Cotroceni este cel mai mare și cel mai modern complex din țară. Centrul comercial dispune de 300 de magazine, de un hipermarket deschis non-stop, de un cinematograf cu 20 de săli de ultimă generație și de primul IMAX (cinema 3D) din România. Cei care doresc să ia o pauza de la vizitarea sutelor de magazine din Afi Palace, se pot îndrepta către zonele de distracție, care cuprind cel mai mare patinoar și cea mai mare pistă de karting din interiorul unui mall, perete pentru escaladă, pistă pentru biciclete, lac cu bărcuțe electrice și locuri de joacă pentru copii.

Plaza România găzduiește peste 150 de magazine, dar și un supermarket. Mallul dispune de numeroase restaurante, fast-food-uri și cafenele, cu meniuri dintre cele mai variate. Bucureștenii care vor să se distreze pot vizita sala de bowling computerizată, sala de billiard și jocuri electronice, cazinoul, dar și multiplexul cu 11 ecrane. Cei care doresc să fie în formă pot frecventa centrul de fitness din incinta complexului. Plaza România beneficiază și de servicii precum coafor, curățătorie, servicii financiar-bancare, farmacii și altele.

București Mall, primul din țară

Alte sectoare ofertante în materie de complexe comerciale sunt 3 și 4, care găzduiesc fiecare câte patru malluri. În sectorul 3 se află Unirea Shopping Center, București Mall, Titan Mall și Damian Mall, iar în sectorul 4 bucureștenii pot alege dintre Sun Plaza, City Mall, Grand Arena și Vitantis Shopping Center.

Situat într-un punct ultracentral Unirea Shopping Center este unul dintre cele mai vizitate centre comerciale din Capitală, datorită fluxului ridicat de trecători din zonă (aproximativ 400.000). Complexul dispune de peste 150 de magazine, de servicii diverse (saloane, reparații ceasuri, servicii financiar-bancare, procesare foto, solar, asigurări, curățătorie, croitorie), dar și de un supermarket. Ultimul etaj este în întregime dedicate distracției și găzduiește zeci de restaurante, fast-food-uri și cafenele, dar și o sală pentru bowling, billiard și jocuri electronice.

București Mall este primul astfel de complex deschis în România, în 1999.  Centrul comercial oferă peste 140 de magazine cu branduri renumite, un supermarket, dar și o varietate de restaurante, fast-food-uri și cafenele. Zonele recreative conțin un multiplex cu zece săli de cinema, o sală de bowling, un cazinou, dar și o sală de jocuri electronice.

La shopping, direct de la metrou

Sun Plaza are o legătură directă cu stația de metrou Piața Sudului, realizată printr-un pasaj subteran.  Centrul comercial este dotat cu 130 de magazine cu branduri renumite, dar și cu un food-court care conține zeci de restaurante, fast-food-uri și cafenele. Zona de divertisment este constituită dintr-un cinematograf de ultimă generație cu 15 săli, un club de bowling și biliard și un cazinou.

Locuitorii sectorului 1 pot merge la cumpărături în Băneasa Shopping City, al doilea cel mai mare mall din Capitală, cu peste 200 de magazine cu cele mai cunoscute branduri din țară. Cei care doresc să își petreacă timpul în oraș pot găsi la Băneasa Shopping City o varietate de restaurante, fast-food-uri și cafenele, dar și un cinematograf la standarde europene.

Totodată, bucureștenii pot beneficia și de o amplă listă de servicii puse la dispoziție de comercianții, cum ar fi: agenții de turism, saloane de înfrumusețare, servicii bancare, curățătorii, agenții de telefonie mobilă, centre de asigurări și multe altele.

La capitolul shopping, cel mai prost stau sectoarele 5 și 2, în care se situează câte un singur mall, Liberty Center în sectorul 5 și Magazinul Universal Dragonul Roșu în sectorul 2. 

București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite