Scandalul înscrierilor la Colegiul Goethe, ajuns şi la Consiliul Naţional de Combatere a Discriminării. Cum se dovedeşte etnia unei persoane?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce mulţi copii au rămas fără loc în urma înscrierilor la clasa pregătitoare şi în clasa I la Colegiul Goethe, părinţii revoltaţi că cei admişi au minţit în declaraţiile de etnie au sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD).

Părinţii, reprezentaţi de un avocat, au reclamat procedura de înscriere a copiilor la colegiul cu predare în limba germană, respectiv apartenenţa la etnie, care se dovedeşte cu acte de la starea civilă şi de rudenie. „Simpla declaraţie pe proprie răspundere nu este suficientă”, a declarat pentru HotNews preşedintele CNCD, Csaba Asztalos.

După ancheta demarată la începutul perioadei de înscrieri (2-30 aprilie), pe data de 17 aprilie vor fi citate părţile. Asztalos estima că în trei săptămâni vor putea da o decizie şi vor cita şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, Ministerul Educaţiei şi Colegiul Goethe.

Citeşte şi Anchetă penală la Liceul Goethe, după ce s-au reclamat declaraţii de etnie false pentru admitere

Deşi etnia celor înscrişi poate fi îndoielnică şi este criteriu pentru înscriere la liceul Goethe, directoarea liceului, Cristina Popa, a recunoscut, pentru HotNews, că nimeni nu poate dovedi eventualele falsuri. Deşi în anii trecuţi au erau cam 30 de părinţi de etnie germană care îşi înscriau copiii la colegiu, iar anul acesta au fost în jur de 300, ministrul Educaţiei, Cătălin Baba, a declarat că ministerul nu are cum să demonstreze etnia cuiva.

Lipsa clarificărilor legale pentru a demonstra etnia face loc abuzurilor în ocuparea unui loc în învăţământ

Situaţia de la colegiul Goethe nu este un caz singular: locuri speciale pentru etnia rromă există la nivel de liceu şi facultate. Mai mult, pentru aceste cazuri, accesul presupune şi un concurs de admitere, nu  doar dosare de înscriere, iar candidaţii nu concurează pe locurile special repartizate lor decât cu ceilalţi care şi-au declarat apartenenţa la etnia rromă, întotdeauna mai puţini pe loc decât pentru restul candidaţilor. Mai mult, concurenţa pe aceste locuri poate să nu existe deloc.

Precizările pentru admiterea la liceu a candidaţilor pe locurile speciale pentru rromi, făcute de Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, pentru cele 6 sectoare, definesc etnia rromă în criteriile şi actele necesare pentru înscriere astfel: „O recomandare din partea unei organizaţii civice, culturale sau politice a romilor, legal constituită, prin care se atestă apartenenţa candidaţilor la etnia romilor şi NU faptul că fac parte din respectiva organizaţie”.

Pentru anul universitar 2011-2012, un total de 611 locuri au fost diponibile pentru candidaţii de etnie rromă, din care 60 la Universitatea din Bucureşti. La nivel preuniversitar, elevii rromi care solicită acest lucru sunt înscrişi în clasa a IX-a peste efectivul de 30 de elevi pe clasă, dar în limita a două locuri pe clasă, precizează Centru de Educaţie şi Dezvoltare Socială.

Preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, Csaba Asztalos considera criteriul stabilirii etniei prin simple declaraţii pe proprie răspundere drept discutabil pentru înscrierile în învăţamânt, lasând loc abuzurilor. „În primul rând, simpla declaraţie că te recunoşti neamţ sau român nu este suficientă pentru stabilirea apartanenţei la o comunitate, asta zice şi Convenţia europeană pentru protectia minorităţilor naţionale, care precizează că, pe lângă acest fapt, trebuie să ai cunoştinţe de limbă, de cultură, şamd”.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite