Liber la haos și aglomerație prin Legea urbanismului. Dezvolatatorii își vor putea construi clădiri cu oricâte etaje

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia de Administrație Publică a Camerei Deputaților a votat astăzi un amendament la Legea urbanismului care permite, în principiu, ca dezvoltatorii să ridice imobile cu oricâte etaje, susțin reprezentanții ONG-urilor.

Conform amendamentului votat astăzi, orice derogare de la Planurile Urbanistice Generale este posibilă, menționează Nicușor Dan, președintele Asociației Salvați Bucureștiul. Astfel, consiliile locale pot vota construirea unor edificii cu oricâte etaje, în aproape orice zone ale orașului. O excepție o constituie zonele protejate, unde derogarea este de maximum 20%.

Propunerea a fost inițiată de deputații PSD Antoanela Marinescu și Eduard Martin și a fost votata de toți membrii PSD ai comisiei. Deputații PDL, PNL și UDMR au părăsit, rând pe rând sala de ședințe înainte de dezbaterea acestui punct.

„Pentru a fi aprobată, propunerea trebuie să mai întrunească votul Comisiei și apoi votul plenului, însă adoptarea propunerii votate azi ne-ar reîntoarce la situația de haos dinainte de 2008‟, a avertizat Nicușor Dan.

Deși, la precedentele dezbateri ale comisiei, membrii Ordinului Arhitecților au fost invitați să propuna amendamente, acestea nu au fost luate în considerare la ședința de astăzi.

„Dincolo de disconfortul pe care îl va produce confortului cotidian prin densificare exagerată și creșterea traficului, propunerea de modificare va alunga investitorii serioși din România. Niciun investitor serios nu va construi respectând legea, când știe că, pe terenul vecin, un alt investitor va putea construi cu câteva etaje mai înalt și cu un preț pe apartament cu 20-30% mai mic. Competiția nu va mai fi a calității în construcții, ci a cui obține mai multe etaje cu complicitatea primariilor‟, suspectează președintele organizației nonguvernamentale.


București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite