Fără cizme de cauciuc, în această primăvară: ApaNova a introdus “patrulele de apă” pentru a preveni inundaţiile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iarna grea a lăsat munţi de nămeţi prin tot oraşul, dar autorităţile ne asigură că nu vor fi probleme de inundaţii pe străzile din Capitală, în cazul unei încălziri bruşte a vremii

Potrivit directorul-adjunct al ApaNova, Epsică Chiru sistemul de patrulare este o iniţiativă de prevenire exclusivă a companiei de apă bucureşteană şi ea vizează o funcţionalitate bună a canalizării, chiar şi în condiţiile în care cantităţiile de apă ar putea fi foarte mari.

„Sunt colegi dotaţi cu maşini mici, tip Dacia, care se plimbă pe străzi şi supraveghează. Desigur, oamenii noştri cunosc şi zonele predispuse unde se duc direct" explică acesta.

Programul a fost iniţiat ieri şi va dura pâna când se va topi toată zăpada, cel mai probabil până la începutul primăverii. Directorul adjunct al companiei a mai detaliat că nu au fost nevoie de angajaţi suplimentari şi că, în zonele unde zăpada de pe gurile de canalizare este foarte mare, se intervine alături de utilajele companiilor de salubritate cu care au colaborat fără probleme şi în situaţiile precedente.

„Prioritare sunt arterele mari din oraş, mai ales că majoritatea sunt deja curăţate, iar accesul echipelor de la ApaNova este posibil. În prezent, străduţele mici, cum sunt cele dintre blocuri, sunt în continuare înzăpezite, iar intervenţiile se fac doar pentru eventualele urgenţe fie sesizate de cetăţeni, fie observate de patrule" conchide Epsică Chiru pentru bucuresti.adevarul.ro.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite