Europa League, afacerea anului în Capitală: 4.000 de euro la un hotel din Bucureşti, pentru o singură noapte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mult aşteptata dispută dintre cele două echipe spaniole a adus cu sine şi prea fericitul moment al afacerilor de bişniţăreală de maidan. Finala Europa League a aruncat în aer tarifele percepute de hotelurile din Bucureşti cu o zi înaintea meciului, care au ajuns de 10-20 de ori mai mari faţă de o zi obişnuită.

Hotelurile din Bucureşti au urcat preţurile pentru perioada finalei Europa League, unele cu 20-30%, altele cu 200-300%, ajungând la majorări de până la 4.000 de euro pe o noapte de cazare, în funcţie de unitatea de cazare şi de perioada rezervării. Cele mai moderate majorări de tarife le-au avut în general hotelurile de lanţ internaţional, acestea fiind şi primele ale căror camere s-au epuizat.

În hotelurile din Bucureşti există aproximativ 22.000 de locuri de cazare, iar Finala Europa League aduce în Bucureşti aproximativ 25.000 de suporteri spanioli, susţinători ai echipelor Atletico Madrid şi Athletic Bilbao.

Dar cum cererea a fost foarte mare unii patroni de hotel au decis majorarea fabuloasă a preţurilor.

„Este o bişniţăreală"

Astfel, marţi, cu o zi înaintea finalei, tarifele promovate pe booking.com pentru camerele duble rămase disponibile în hotelurile de 4-5 stele din Capitală ajungeau şi la 1.000-4.000 de euro.

Miercuri, o parte dintre oferte nu mai figurau pe site. Probabil că unii dintre hotelieri au reuşi să vândă camerele, iar alţii, dimpotrivă, negăsind clienţi au redus preţurile. Chiar şi aşa, la prânz mai existau încă tarife de 500-1.500 de euro pentru noaptea de 9 mai.

"Este o bişniţăreală. Orice fel de eveniment creşte tarifele hotelurilor, dar nu în felul ăsta. Poţi să creşti cu 30-40%, dar nu de zece ori. Asemenea majorări nu vor face niciodată bine industriei", a declarat Radu Enache, preşedintele Federaţiei Industriei Hoteliere din Bucureşti (FIHR).

Cu toate că hotelul Christina, cu 24 de camere clasificate la patru stele nu are rezonanţă mondială şi nu a fost construit într-o mare capitală a lumii, ci undeva "la doar cinci minute de Piaţa Romană", tarifele pentru perioada finalei îi pot face invidioşi şi pe administratorii celebrului Burj al Arab. Astfel, pe portalul booking.com, o cameră dublă putea fi închiriată marţi, pentru două nopţi (8 şi 9 mai), cu 10.112 lei (2.300 de euro). Pentru o singură noapte (9 mai), tariful pentru o cameră dublă scădea la 6.594 de lei (1.500 de euro).

6.000 de euro pentru o cameră dublă

Lista hotelurilor de ocazie nu se termină aici. Hotelul Parliament oferea o cameră dublă pentru două nopţi în aceeaşi perioadă cu 26.379 de lei (6.000 de euro). Cei mai puţin cheltuitori au avut posibilitatea să se cazeze doar în noaptea finalei şi să plătească 17.586 de lei (4.000 de euro).

Un apartament la hotelul de cinci stele Epoque, construit nu în inima Parisului, ci lângă Parcul Cişmigiu, costa marţi 8.441 de lei (1.900 de euro) pentru două nopţi (8-9 mai). Tot în aceeaşi perioadă, tarifele pentru un apartament la hotelul Prince Residence din Capitală ajungeau la aproape 4.400 de lei (1.000 de euro). O singură noapte, respectiv 9 mai, la hotelul Epoque, costa 7.474 de lei (1.700 de euro).

Turiştii care s-au orientat spre hotelul Armonia (4 stele) din Bucureşti ar fi trebuit să plătească pentru două nopţi de cazare (8 şi 9 mai) într-o cameră dublă 3.077 de lei (700 de euro), iar pentru un apartament la hotelul butic Amzei preţul de cazare pentru 8 şi 9 mai ajungea marţi la 5.715 lei (aproape 1.300 de euro).

La hotelul Monte Carlo Palace preţul pentru două nopţi era de 7.913-9.892 lei (1.800-2.250 euro). Doar pentru noaptea de 9 mai, tarifele scad la 6.594 de lei (1.500 de euro).

Urmăreşte-ne şi pe FACEBOOK ca să fii la curent cu tot ce mişcă în Bucureşti

Footer Bucuresti
București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite