Angajații de pe Otopeni, prinși în timp ce furau din bagajele de care „aveau grijă‟

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru angajați ai Aeroportului Internațional „Henri Coandă‟ au fost surprinși în flagrant de Poliția Transporturi, ieri, în timp ce scotoceau prin bagajele călătorilor. Hoții au reușit să sustragă mai multe bunuri în valoare de 23.000 de lei.

Poliţiştii de pe Aeroportul Otopeni au depistat, ieri, patru persoane care au sustras mai multe produse din bagajele turiștilor, printre care un ceas de lux, ţigări, un lănţişor, o curea şi un GPS, anunță Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR).

Agenții Biroului de Poliţie Transporturi Aeriene „Henri Coandă‟ i-au surprins în flagrant pe D. Romică, de 33 ani, N. Mihai, de 40 ani, N. Mihăiţă, de 26 ani şi N. Nelu, de 42 ani, toţi din judeţul Ilfov, care furaseră mai multe bunuri din cinci bagaje.

Astfel, poliţiştii au găsit 19 pachete cu ţigări, un ceas de mână bărbătesc de lux, un lănţişor cu pandantiv din metal de culoare albă, o curea din piele şi un GPS. Prejudiciul produs a fost estimat la 23.000 de lei. Toate bunurile au fost recuperate, iar cei patru sunt cercetaţi pentru furt calificat.

Infractorii lucrau la firma care manipulează bagajele, iar furturile au fost surprinse de camera de supraveghere, potrivit Realitatea TV.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite