Bucureştiul evreiesc în imagini: minoritatea și-a găsit locul într-un album cu fotografii și povești

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fundaţia culturală Art Promo şi Editura NOI Media Print au lansat, ieri, prima carte despre amprenta comunităţii evreieşti asupra Capitalei, intitulată ,,Istorii şi imagini din Bucureştiul Evreiesc“.

Volumul îşi propune să evidenţieze prezenţa şi contribuţia acestei minorităţi la dezvoltarea spaţiului bucureştean, în plan cultural şi social. Cartea este prezentată sub forma unui album foto, imaginile fiind însoţite de poveşti istorice.

Adrian Manafu, editorul albumului ,,Istorii şi imagini din Bucureştiul Evreiesc“, a mărturisit că volumul propune o redescoperire a comunităţii evreieşti de altădată.

„Cele două autoare Felicia Waldman si Anca Ciuciu combină informația istorică cu imaginea ei literară, pozele de epocă cu cele contemporane, pentru a atrage atât interesul specialiștilor cât și  pe al cititorilor dornici de cunoaștere. Mai mult decât un ghid și, în același timp, mai puțin, cartea se dorește a fi o invitație la descoperire“, a declarat Adrian Manafu, editorul volumului.

Amprenta evreilor în sinagogi, clădiri şi case

Invitat de onoare, ambasadorul Israelului, Dan Ben Eliezer, a spus că influenţa evreilor asupra Bucureştiului este vizibilă şi astăzi. ,,Putem observa amprenta comunităţii evreieşti în arhitectura clădirilor, în sinagogi, case sau în personalităţile care încă mai contribuie la evoluţia Capitalei“, a declarat Dan Ben Eliezer.

La evenimentul de ieri au participat nume importante ale comunităţii evereieşti din România precum Dan Ben Eliezer, ambasador al Statului Israel, Aurel Vainer, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, Erwin Simsensohn, preşedintele Comunităţii Evreilor din Bucureşti, Victor Neumann, Stelian Tănase și regizorul Radu Gabrea.

Albumul foto se găseşte deja în librăriile din Capitală, iar preţul acestuia porneşte de la 40 de lei.

București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite