Momente rare pentru votanţi: programul de la Evidenţa Populaţiei va fi extins sâmbătă şi duminică, pentru referendum

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În condiţiile în care programul de la majoritatea ghişeelor serviciilor publice este adesea unul considerat inoportun de către bucureşteni, în acest weekend oamenii au ocazia de a profita de un program de lucru cu publicul prelungit, schimbat cu ocazia referendumului de demitere a preşedintelui suspendat Traian Băsescu.

Programul de lucru al serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor din Bucureşti a fost extins, cu ocazia referendumului, în zilele de sâmbătă şi duminică, pentru eliberarea actelor de identitate persoanelor cu drept de vot, informează DGEPMB.

Astfel, sâmbătă, programul de lucru cu publicul va fi între orele 8.00 şi 16.00, iar duminică, între 8.00 şi 22.00, potrivit Direcţiei Generale de Evidenţă a Persoanelor - Muncipiul Bucureşti (DGEPMB).

Măsura a fost luată pentru eliberarea actelor de identitate persoanelor cu drept de vot care nu au sau au act de identitate cu temen de valabilitate expirat, precizează sursa citată.

Urmăreşte-ne şi pe FACEBOOK ca să fii la curent cu tot ce mişcă în Bucureşti

Footer Bucuresti
București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite