Ghidul bucureşteanului în vreme de urgie: iată sfaturile poliţiei, meteorologilor şi ale medicului pentru a te proteja de codul portocaliu!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De peste patru săptămâni meteorologii emit avertizări de ninsori abundente, iar întreaga ţară se apropie din ce în ce mai mult de epoca de gheaţă. Nici Capitala nu pare că mai câştigă lupta cu blestemul alb.

Autorităţile locale se luptă cu ninsorile masive, care aduc aminte parcă de iernile de altădată, când circulaţia era blocată şi oamenii îşi săpau drumul spre serviciu. Chiar dacă ne aflăm în era tehnologizată, într-o capitală europeană, oamenii sunt în continuare nemulţumiţi de acţiunile utilajelor de deszăpezire.

Pe de altă parte, serviciile din slujba cetăţeanului, de transport public, de salvare şi chiar cel de meteorologie nu depun armele, iar angajaţii lucrează la foc continuu pentru a putea ţine lucrurile în condiţii normale.

Brânduşa Raeceanu, purtătorul de cuvânt al Regiei Autonome de Transport explică câteva probleme care pot fi evitate şi care opresc fluidizarea mijloacelor de transport:
• Este foarte important ca oamenii să nu-şi mai parcheze automobilele neregulamentar, pe liniile de tramvai sau în apropiere sau sub liniile de troleibuz
• Să acorde prioritate mijloacelor de transport în comun
• Şoferii ar trebui să evite traversarea prin locuri neregulamentare, cum sunt liniile de tip CF (cale ferată) ale tramvaielor 41 şi 32, întrucât mai multe autoturisme au rămas, aceste zile, suspendate pe şine

Cod portocaliu, circulaţie blocată

„Codul portocaliu de ninsoare înseamnă, în primul rând, că fenomenele meteorologice devin periculoase. Temperaturile ajung şi sub minus 20 de grade, iar vântul puternic cu rafale de până la 70km/ oră în combinaţie cu ninsorile abundente pot bloca complet circulaţia" a explicat meteorologul de serviciu de la ANM. Acesta îi sfătuieşte pe bucureşteni să evite, pe cât posibil, deplasările cu automobilele personale.

Recomandările Brigăzii Rutiere sunt asemănătoare:
- să reducă viteza de deplasare, în condiţiile unui carosabil acoperit cu zăpadă sau polei, să circule cu o viteză de 30km/h în localităţi şi 50km/h în afara acestora;
- să-şi asigure o bună vizibilitate curăţând parbrizul, luneta şi geamurile laterale;
- să asigure buna funcţionare a ştergătoarelor de parbriz şi a sistemului de climatizare şi dezaburire;
- să folosească corespunzător sistemul de iluminare-semnalizare pentru a vedea şi a putea fi văzuţi în trafic;
- să păstreze în mers o distanţă suficient de mare faţă de autoturismul din faţă, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă;
- să echipeze autovehiculul cu pneuri corespunzătoare sezonului rece;
- să nu frâneze sau să vireze brusc şi să folosească cu precădere frâna de motor;

- să nu blocheze traseele de deplasare a mijloacelor de transport public, în special calea de rulare a tramvaielor;

- în condiţii de ninsoare abundentă, şoferii au obligaţia să nu oprească ori să staţioneze pe traseele pe care se deplasează mijloacele de transport public pentru a permite intervenţia mijloacelor de deszăpezire şi desfăşurarea traficului în general;

- să respecte semnalele şi indicaţiile agenţilor de circulaţie.

Numărul bucureștenilor bolnavi de gripă sau răceală a crescut în ultima perioadă, din cauza vremii deosebit de rece. Medicii recomandă zece modalități simple de a preveni îmbolnăvirea.

Îmbrăcămintea corespunzătoare

Un aspect foarte important în sezonul rece este îmbrăcămintea corespunzătoare. Pielea trebuie să fie expusă cât mai puțin vântului puternic și ninsorilor abundente.

Evitarea expunerii la frig

Oamenii sunt sfătuiți să evite expunerile prelungite la temperaturi scăzute. Cei care vor să se ferească de gripă trebuie să stea cât mai puțin afară și cât mai mult prin preajma unei surse de căldură.

Reducerea fumatului

Fumătorii trebuie să reducă drastic consumul de țigări, care scade considerabil imunitatea și inhibă apărarea antiinfecțioasă a traheei și bronhiilor.

Alimentație bogată în calorii

Medicii îi sfătuiesc pe orășeni să consume cât mai multe alimente bogate în calorii. Specialiștii spun că nu este recomandat ca cei care vor să slăbească să țină dietă de slăbire când temperaturile coboară mai jos de minus 10 grade Celsius.

Proteine de calitate

Oamenii trebuie să beneficieze de proteine de calitate pe care le pot găsi în ouă și lactate, preferabil bio. De asemenea, carnea de vită și carnea de curcan sunt surse importante de proteine.

Evitarea fast-food-ului

Este necesară evitarea alimentelor nesănătoase, în special a mâncărurilor de tip fast-food. Nici conservele nu sunt indicate pentru cei care doresc să stea departe de simptomele răcelii sau ale gripei.

Cura de citrice

Specialiștii recomandă consumul fructelor, în special a citricelor. Minim 4-5 fructe pe zi vor ajuta la prevenirea îmbolnăvirii. Fructele precum portocale, kiwi, lămâi, grapefruit sunt indicate în sezonul rece. Merele sunt, de asemenea, benefice pentru cei care vor să rămână sănătoși pe timpul iernii.

Consumul de miere

Oamenii trebuie să mânânce în fiecare zi miere de calitate, preferabil cu adaos de polen proaspăt. Medicii recomandă 2-3 lingurițe de miere pe zi.

Somn suficient

Odihna este un element esențial în prevenirea gripei sau a răcelii. Specialiștii spun că un adult trebuie să doarmă cel puțin opt ore pe noapte. Un organism odihnit are mai multe șanse să treacă cu bine de sezonul rece.

Practicarea sportului

Medicii afirmă că practicarea sportului va ajuta la prevenirea îmbolnăvirii, deoarece crește semnificativ imunitatea.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite