Centrul Capitalei, un castel de nisip. Primăria a publicat lista clădirilor care vor pica la primul cutremur

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Municipiului Bucureşti a postat recent pe site-ul instituţiei noua listă a imobilelor expertizate tehnic din punct de vedere al riscului seismic consolidate, împreună cu lista imobilelor expertizate tehnic încadrate în clasa de risc seismic I, clădiri caresunt considerate pericol public.

Din datele înscrise în această listă se observă că cele mai multe clădiri încadrate în clasa I de risc seismic se găsesc pe Calea Victoriei şi au fost construite înaintea celui de-al doilea război mondial.

Lista include de asemenea şi imobilele care sunt încadrate în clasele II, III şi IV de risc seismic dar şi clădirile expertizate tehnic, încadrate în categorii de urgenţă, neîncadrate în clasa de risc seismic corespunzătoare. Potrivit acestei liste, întocmită de experţii primăriei, în Bucureşti au fost consolidate doar 27 astfel de clădiri.

Lista poate fi găsită aici.

Conform site-ului de ştiri realitatea.net fostul director al Institutului de Fizică a Pamântului, Gheorghe Mărmureanu, spune că România va fi ferită de cutremure devastatoare în următoarea perioadă. Potrivit acestuia, vom avea parte doar de cutremure de intensitate medie în următorii 10 ani. “România va avea parte de cutremure în perioada următoare, dar nu mai mari de 7 grade pe scara Richter, pentru că la noi magnitudinea critică este de 7 grade. Vor fi cutremure de şase grade sau de şase şi ceva. Ne vor zgâlţâi, dar nu murim. Consider că nu vor fi cutremure catastrofale în perioada următoare şi nu mă refer numai la 2012, ci pe o perioadă mult mai mare", a declarat recent Gheorghe Mărmureanu.

În privinţa marelui cutremur, profesorul Mărmureanu a spus că-l aşteaptă prin 2040. "Despre partea asta a Europei vorbim după 2022. Avem analize care arată că nu poate fi vorba de un cutremur catastrofal în România decât peste mult timp, prin 2040, dar până atunci să trăim noi" a mai spus profesorul Mărmureanu.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite