FOTOGALERIE Record mondial în Capitală: Rochia de mireasă cu trenă de aproape trei kilometri a intrat în Guiness Book

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia internaţională de la Guiness Book a validat ieri un nou record în România – o rochie de mireasă cu o trenă de 2823,8 metri, cea mai lungă din lume. Creaţia vestimentară cu lungimea record aparţine salonului Andree şi a fost întinsă pe toată lungimea bulevardului din faţa Casei Poporului.

Un balon cu aer cald a ridicat fabuloasa rochie cu tot cu trenă la 15 metri deasupra oraşului. Evenimentul a marcat deschiderea târgului de nunţi „Mariage Fest”, cel mai mare de acest tip din România. Târgul aduce peste 200 de expozanţi care ocupă toată piaţa din faţa Casei Poporului.

Rochia record, donaţie anticancer

La conceperea ei o echipă de 10 persoane a lucrat aproximativ 100 de zile. Doar pentru trenă au fost folosiţi 4.700 de metri de tafta. 10.5 metri de tafta din mătase 100% organică au fost folosiţi pentru rochie şi alţi 5,5 metri de dantelă franţuzească pentru mâneci şi corset. Căptuşeala a înglobat 45 de metri. Croitorii au mai folosit 1.857 de bolduri şi 150 de papiote de aţă. Trena este făcută din bucăţi separate unite manual de croitorii de la Andree Salon.

CLICK pe poze pentru a vedea cea mai lungă trenă din lume!

Rochia de mireasă cu trenă de aproape trei kilometri a intrat în Guiness Book

Organizatorul evenimentului, Alin Caraiman, a explicat că recordul a mai fost stabilit în urmă cu trei ani, în aprilie 2009, dar a fost detronat la câteva luni distanţă de către olandezi. „Festivitatea vine şi ca o răzbunare simbolică. Am vrut să transmitem şi un mesaj, prin sloganul evenimentului: dacă olandezii nu ne lasă să intrăm în Europa, noi îi scoatem din Guiness Book of World Records”, a conchis organizatorul Mariage Fest.

Spre sfârşitul evenimentului, bucureştenii au fost martori la un spectacol impresionat de lumină, când peste 300 de torţe, făclii şi jocuri de artificii au încheiat seara de festivitate, organizate cu prilejul sărbătoririi recordului.

Rochia de mireasă cu o trenă de aproape trei kilometri lungime, va fi expusă pe toată perioada desfăşurării celui mai mare târg de nunţi din ţară, pentru a fi admirată de vizitatori. La finalul evenimentului rochia va fi vândută la  licitaţie. Banii obţinuţi vor fi donaţi unui spital de oncologie pediatrică. „Preţul de pornire pe care ni l-am propus este de 3.500 de euro, sperăm să obţinem cât mai mult. Suma va fi donată integral unei instituţii medicale care tratează copiii bolnavi de cancer”, a declarat Andreea Letinca, PR-ul Andree Salon.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite