"Acţiunea Căpuşa" continuă! Parcurile Capitalei sunt luate la control pentru exterminarea paraziţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mâine începe campania de deparazitare a parcurilor şi spaţiilor verzi, împotriva căpuşelor, organizată de Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București în zilele următoare în principalele parcuri din Capitală.

Parcurile Floreasca, Bordei şi Izvor sunt primele ce vor fi luate la puricat, mâine seară, de la ora 9 şi până la miezul nopţii. Joi, 26 aprilie, este rândul tratării în parcurile Carol şi Cişmigiu.

Vineri seara este recomandat să evităm parcurile Circului şi Herăstrău, aici se încheie „Acţiunea Căpuşa” pentru această săptămână. Toate acţiunile de stropire vor avea loc în acelaşi interval orar.

Se va insista asupra zonelor unde sunt amenajate locuri de joacă pentru copii şi spaţii îngrădite pentru câini, unde tratamentele  vor fi reluate a doua zi.
Aceste tratamente vor fi reluate în dimineața zilei următoare doar în zonele locurilor de joacă și a spațiilor amenajate pentru câini din parcuri.

Vezi aici mai multe informaţii, inclusiv bolile cauzate de muşcătura căpuşelor: Căpuşele au năpădit şi parcurile, şi presa

Primele dezinsecţii au avut loc săptămâna trecută, în parcurile din sectorul 2, în urma sesizărilor de apariţie a căpuşelor. Muşcătura lor poate cauza orbirea, paralizia sau chiar moartea.

Urmăreşte-ne şi pe FACEBOOK ca să fii la curent cu tot ce mişcă în Bucureşti

Footer Bucuresti
București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite