Un copac a căzut peste o ambulanță care transporta un pacient în Capitală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ambulanța a preluat o pacientă astăzi, în jurul orei 12.30, din zona Piața Victoriei din București. Nu a apucat să parcurgă foarte mult din drumul către spital, când un copac s-a prăbușit peste autospecială și peste un alt autoturism. Nu au existat victime în urma incidentului.

Mașina de salvare transporta o pacientă de 28 de ani cu probleme respiratorii. „În zona Piața Victoriei, mai exact pe strada Praga, nr.3, un copac a căzut peste ambulanță, dar și peste un alt autoturism, proprietate privată”, a declarat Daniel Vasile, purtător de cuvânt la ISU București. În scurt timp, la locul accidentului a ajuns o mașină pentru terapie intensivă, dar și un echipaj pentru descarcerare.

Tinerei i-a fost acordat primul ajutor și a fost preluată de o altă ambulanță. Nu au existat vistime umane în urma incidentului. „Mașina de salvare a suferit avarii la nivelul plafonului, în timp ce autoturismul a fost este grav avariat”, a adăugat Daniel Vasile. În acest moment, echipajele de intervenţie încearcă să taie crengile copacului căzut și să elibereze drumul.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite