Astăzi au avut loc primele manevre de ridicare a acoperişului Stadionului Naţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elveţienii care se ocupă de construcţia acoperişului Naţional Area au primit astăzi comanda prin staţie pentru „big lift", ridicarea sistemului de cablu, chiar de la primarul capitalei, Sorin Oprescu. „E un moment istoric", a spus primarul când a ajuns la stadion şi i s-a explicat procedura prin care sistemul de cabluri de oţel, care câtăreşte câteva tone va fi ridicat.

Acestea vor fi tensionate pe rând, în grupuri de două, trei sau patru cabluri şi apoi toate deodată. Zi de zi, cablurile vor fi ridicate aproximativ un metru şi jumătate. „E un moment istoric", a spus primarul când a ajuns la stadion şi i s-a explicat procedura prin care sistemul de cabluri de oţel, care câtăreşte câteva tone va fi ridicat.umătate.

image

CLICK PE IMAGINE PENTRU GALERIE FOTO

„După ce se ridică acoperişul, vor începe să pună membrana", a spus primarul după ce s-a informat cu privire la stagiile ce urmează în construcţie.  Sorin Oprescu a lăudat stilul de muncă al străinilor. "Încet şi sigur, exact după chipul şi asemănarea lor", a spus edilul-şef. În paralel cu ridicarea acoperişului, muncitorii de pe Naţional Area se ocupă de finisajele interioare dar şi de amenajarea spaţiului exterior. Ultima etapă de construcţie a stadionului Naţional este aşezarea gazonului. "Nu mai intraţi pe stadion, după ce aţi pus gazonul", le-a spus Sorin Oprescu constructorilor.

image

CLICK PE IMAGINE PENTRU GALERIE FOTO

Finalizat conform planului

Cel mai mare stadion din ţară va avea o capacitate de 55.000 de locuri şi va fi acoperit de o folie transparentă şi rezistentă la foc ce va măsura aproximativ 4.000 de metri pătraţi. Suprafaţa totală a acoperişului interior retractabil va ajunge la 9.650 de metri pătraţi. Constructorii au spus că până la finalul lunii se va putea monta membrana transparetă. La finalul lunii mai va începe motarea gazonului, ultima operaţiune de construcţie programată. „În 9 august se va juca meciul aici", a confirmat Oprescu.

image

CLICK PE IMAGINE PENTRU GALERIE FOTO

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite