Majoritatea bucureştenilor sunt de acord cu construirea Catedralei Mântuirii Neamului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei mai mulţi bucureşteni s-au declarat de acord cu construirea Catedralei Mântuirii Neamului, la un sondaj care a fost realizat de institutele CURS şi GeoPOL.

Astfel, întrebaţi dacă sunt de acord sau împotriva construirii Catedralei Mântuirii Neamului în Bucureşti, 32% dintre locuitorii Capitalei au spus că sunt total de acord, 32% - mai degrabă de acord, 17% - mai degrabă împotrivă, iar 13% - total împotrivă. Doar 6% au declarat că nu au o opinie formată sau că nu vor să răspundă la întrebare.

“Ţinând cont de diversitatea sociodemgrafică şi de opţiunile politice ale publicului bucureştean, faptul că de două ori mai mulţi bucureşteni sunt de acord cu Catedrala decât împotrivă trasează o opţiune majoritară a bucureştenilor în problema Catedralei Mântuirii Neamului. Investigarea motivaţiilor uneia sau alteia dintre cele două opţiuni poate fi interesantă sub aspect sociologic, dar fotografia opţiunilor este clară. O prelungire a dezbaterii publice riscă să devină inutilă”, afirmă autorii studiului.

Sondajul a fost realizat în perioada 9-18 ianuarie, pe un eşantion format din 1.800 de persoane.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite