452 solicitări pentru asistenţă medicală de urgenţă, în cursul nopţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un număr de 452 de solicitări pentru asistenţă medical de urgenţă au fost înregistrate începând de ieri de la ora 18.00 şi până azi la ora 6.00, potrivit datelor Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, prezentate de Primăria Capitalei.

Astfel, au fost înregistrate 286 urgenţe, zece cazuri de fracture, entorse şi luxaţii, patru cazuri de căzuţi în stradă şi patru traumatisme prin cădere. De asemenea, au fost înregistrate şi 89 de cazuri de persoane fără adăpost, dintre care şapte îngrijire medicală după care au fost transferaţi la adăposturile Direcţiei Generale de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti (DGASMB).

Ca urmare a temperaturilor extrem de scăzute, DGASMB coninuă programul de adăpostire a persoanelor fără adapost. Astfel, noaptea trecută 169 de persoane au fost cazate în centrele DGASMB, mulţi dintre aceştia fiind aduşi de către serviciile de ambulanţă, dar şi de Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti.

În centrele sociale, persoanele fără adăpost beneficiază de igienizare, îngrijiri şi mâncare caldă.

Pentru orice sesizare privind oamenii fără adăpost, cetăţenii pot suna la numărul de telefon gratuit 0800.821.218.

De asemenea, locuitorii Capitalei pot beneficia de ceai şi supă caldă în cantinele DGASMB aflate la următoarele adrese:

- Sfantul Constantin nr. 8, sector 1
- Calea Griviţei nr. 216, sector 1
- Agricultori nr. 44, sector 2
- Bulevardul Dacia nr. 196, sector 2
- Calea Ferentari nr. 91, sector 5
- sediul DGASMB strada Foişorului 56-58
- Policlinica socială din strada Dristorului 81-88

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite