MISA nu e moartă, se transformă. Yoghinii lui Bivolaru au deschis televiziune pentru "neînţeleşi"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prima emisiune care a rulat pe postul online Senzational TV i-a avut ca invitaţi pe instructorul de yoga Dan Bozaru şi lectorul Ayurveda Andrei Gămulea. Dialogul dintre ei răspunde la întrebarea „de ce MISA TV?”.

"Lumea vrea să afle mult mai multe lucruri despre activitatea şcolii de yoga MISA prezentate <<în lumina adevărului>>. Cum ar fi celebrele tabere spirituale, care întrunesc participarea unui număr impresionant de oameni. S-a tradus de-alungul anilor într-o veritabilă formare eronată de opinia publică. Lumea care vede astfel de activităţi reacţionează într-un mod straniu doar la o simplă rostire a cuvântului MISA", precizează Bozaru într-un promo de prezentare al televiziunii online misasenzationaltv.ro.

Deşi portalul televiziunii este "în construcţie", rubricile site-ului făcut de yoghinii lui Gregorian Bivolaru promit dezvăluiri, filme documentare sau date despre conferinţe organizate de aceştia.

Ziarul "Adevărul" a relatat la începutul lunii iunie că liderul MISA, Gregorian Bivolaru, căutat de autorităţile din România pentru trafic de persoane, organizează de fapt orgii sexuale într-o casă-templu de la periferia Parisului. Pentru a deruta poliţiştii români, Bivolaru susţine public că se află în Suedia, unde are azil politic.

Gregorian Bivolaru, azilant politic în Suedia, se joacă de-a baba oarba cu autorităţile din România. Deşi este  sub mandat de arestare, de şapte ani nimeni nu se oboseşte să pună mâna pe el. La sfârşitul lunii mai, şeful Poliţiei Române, Petre Tobă, susţinea că acesta a părăsit teritoriul Suediei. „Există informaţii că Gregorian Bivolaru se află pe teritoriul altei ţări. Citiţi mai multe detalii AICI.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite