Poliţiştii din Sectorul 5 îşi cumpără uniforme de iarnă. Vanghelie cheltuieşte o avere pe hainele agenţilor! Află aici cât!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţia Locală a Sectorului 5 intenţionează să cumpere uniforme de iarnă şi echipament special, în valoare de 155.000 de euro, potrivit invitaţiei de participare la cererea de ofertă din sistemul electronic de achiziţii publice (SEAP).

Primarul social democrat al Sectorului 5, Marian Vanghelie, vrea să doteze Poliţia Locală aflată în subordinea acestuia cu 100 de bastoane de cauciuc şi zece bastoane cu şoc electric, 100 de cătuşe lanţ, 100 de centuri, 100 de bucăţi port cătuşe, 100 de spray-uri lacrimogene şi 100 de port sprayuri.

De asemenea, în această sumă intră şi achiziţia a 200 de perechi de bocanci de iarnă, 100 de căciuli de blană naturală de culoare neagră, 275 de bluze cu ecuson ţesut, 550 de cămăşi cu mânecă lungă, 275 de costume de intervenţie de iarnă cu bluzon şi pantalon şi 275 de costume termice şi cravate.

La uniforma poliţiştilor din Sectorul 5 se adaugă 275 de scurte de vânt, tot atâtea scurte de iarnă matlasate, 275 de perechi de pantaloni de iarnă şi pulovere cu ecuson, 200 de perechi noi de pantofi de iarnă pentru bărbaţi şi pantofi şi ghete pentru femei.

Referitor la circulaţie, Poliţia Locală a Sectorului 5 va primi 40 de scurte reflectorizante de circulație, 150 de veste multifuncționale, 50 de fulare, 40 de perechi de mănuşi albe, 40 de căciuli cu blană pentru circulație, 600 de epoleţi şi 200 de perechi de mănuşi din piele.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite