REZULTATE ALEGERI LOCALE 2012 Pot vota peste 1,8 milioane de bucureşteni pentru primarul general, edilii de sector şi consilieri. Află rezultatele votului astăzi, pe bucuresti.adevarul.ro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 1,8 milioane de bucureşteni sunt aşteptaţi la urne duminică, pentru a vota primarul general al Capitalei, primarii celor şase sectoare, 55 de consilieri generali şi 166 de consilieri locali.

În Capitală sunt înscrişi în listele electorale permanente şi complementare 1.805.296 de alegători, din care 9.267 pe listele complementare, fiind cetăţeni cu drept de vot din Uniunea Europeană care se află în evidenţele Oficiului Român pentru Imigrări şi au domiciliul sau reşedinţa în Bucureşti.

Cei mai mulţi alegători, 403.196, sunt în Sectorul 3, în Sectorul 1 sunt 211.893 de alegători, în Sectorul 2 sunt înregistrate 326.765 de persoane cu drept de vot, în Sectorul 4 - 276.775, în Sectorul 5 - 250.237 şi în Sectorul 6 - 336.430 de alegători.

Alegătorii vor vota în Bucureşti primarul general, primarii celor şase sectoare, 55 de consilieri generali şi 166 de consilieri locali de sector, din care 31 în Sectorul 3 şi câte 27 în celelalte sectoare.

În Capitală vor fi 1.223 de secţii de votare la alegerile locale din 10 iunie. În Sectorul 1 vor fi deschise 161 de secţii, în Sectorul 2 - 200 de secţii, în Sectorul 3 - 262 de secţii, în Sectorul 4 - 175 de secţii, în Sectorul 5 - 196 de secţii, iar în Sectorul 6 - 229 de secţii de votare.

Alegătorii pot vota doar în sectorul în care au domiciliul. Persoanele cu drept de vot care şi-au stabilit rezidenţa în alt sector decât cel de domiciliu pot vota pentru candidaţii din această unitate administrativ-teritorială doar dacă au făcut acest lucru cu cel puţin trei luni înainte de data alegerilor, respectiv până în 10 martie 2012.

Alegătorii pot vota pe baza cărţii de identitate, a cărţii de identitate provizorii, a paşaportului diplomatic şi a celui de serviciu sau a carnetului de serviciu militar, în cazul elevilor de la şcolile militare.

În cazul alegătorilor netransportabili din motive de invaliditate sau de boală, preşedintele Biroului Electoral al Secţiei de votare poate aproba deplasarea la domiciliile acestora a unei echipe formate din doi membri, cu urna mobilă, ştampila de votare şi buletinele de vot.

Persoanele private de libertate care nu au interdicţii electorale pot vota dacă sunt în penitenciare din sectoarele unde au şi domiciliul. La alegerile locale nu pot vota debilii şi alienaţii mintal puşi sub interdicţie şi persoanele cărora le-au fost interzise drepturile electorale prin hotărâri judecătoreşti definitive.

REZULTATE ALEGERI LOCALE 2012

Duminică vei putea afla, pe adevarul.ro, cum se decide soarta oraşului şi judeţului tău: rezultate alegeri locale 2012, incidente în timpul alegerilor, sondajele exit poll prezentate de televiuni, declaraţii ale învingătorilor şi perdanţilor, informaţii inedite despre alegeri locale şi candidaţii din acest tur de scrutin. Urmăreşte ştirile despre alegeri şi comentează rezultatele alegerilor locale împreună cu jurnaliştii şi cititorii adevarul.ro.

Citeşte aici detalii despre toţi candidaţii din toate judeţele României şi urmăreşte pe paginile locale rezultatele alegerilor locale.

„Adevărul“ îţi prezintă candidaţii din toate judeţele din România

Urmăreşte-ne şi pe FACEBOOK ca să fii la curent cu tot ce mişcă în Bucureşti

Footer Bucuresti
București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite