Prins cu şpaga-n traistă: un infractor a fost reţinut când încerca să mituiască un poliţist cu 5.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bărbatul a fost reţinut după ce i-a dat 5.000 de euro unui inspector de poliţie din cadrul Direcţiei de Investigare a Fraudelor a Poliţiei Române, pentru a-l scăpa de mai multe infracţiuni pentru care era cercetat.

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a inculpatului Petre Florin Petre, pentru dare de mită.

Totodată, procurorii au solicitat instanţei de judecată arestarea preventivă a acestuia, pentru o perioadă de 29 de zile.

Potrivit procurorilor, în 12 iulie 2012, în jurul orei 10.00, inculpatul a negociat şi i-a promis unui inspector de poliţie din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române - Direcţia de Investigare a Fraudelor, suma de 5.000 de euro pentru a-i soluţiona în mod favorabil o cauză penală în care acesta era cercetat sub aspectul săvârşirii altor infracţiuni.

În cursul aceleiaşi zile, în jurul orei 15.50, inculpatul Petre i-a remis inspectorului de poliţie suma de 5.000 de euro, conform înţelegerii anterioare.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare.

București

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite