Pâinea lui Dumnezeu

Pământul mare şi negru dă anul acesta ofrandă României 4 miliarde de euro. Şi asta doar din grâu şi porumb. Producţia totală va atinge însă valoarea de 12 miliarde de euro. Cu palma lui Dumnezeu deasupra, ţara asta a primit, pentru a câta oară, bucata de pâine pentru ziua de mâine.

Oamenii din agricultură spun că nu atât cantitatea recoltată, cât calitatea roadelor este excepţională. Un balon mare de oxigen dat unei economii umflate ca o gogoaşă din imobiliare şi mall-uri.

Aş spune că e timpul să ne bucurăm şi noi de ceva real. De un rezultat palpabil. Căci e profit adevărat, obţinut din trudă. Sunt bani câştigaţi din muncă. Pământul a fost respectat, cerul a ajutat şi roadele ajung în hambare. Mai apoi pe mese. Ale noastre şi oriunde în lume.

Dar, ceva mă supără. Căci acest rezultat nu se datorează niciunui politruc ce trăieşte în aerul rarefiat al Capitalei. Cum ar fi putut ei să ajute dacă îi văd mereu la televizor, vorbind despre cele mai mari şi mai gogonate prostii. În plus, agricultura a fost, de la Revoluţie încoace, cel mai obidit domeniu. Cât a fost de furat, din moştenirea vechilor CAP-uri, din instalaţiile de irigaţii, din marile ferme de sere, jigodiile s-au învârtit pline de pofte în jur.

Apoi, după ce a rămas pământul singur şi gol, prădătorii au plecat. La drumuri, la şcoli, la spitale. În urmă, câţiva oameni de afaceri au luat-o de la capăt şi au construit cu răbdare. Au trecut prin ani de secetă şi inundaţii, au suportat aberaţii legislative, au muncit şi acum, când lumea urlă a criză, sunt singurii care ţin economia în spate.

Şi mă gândesc, la nivelul unui om simplu, ce ar fi fost dacă măscăricii care ne-au condus şi ne conduc ar fi fost oameni cu un dram de minte şi inimă? Şi ar fi respectat pământul?