Procesiunea religioasă de la Grădina Icoanei continuă şi azi. Vezi aici programul zilei de duminică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procesiunea religioasă care a început ieri în Grădina Icoanei va continua şi azi. Ieri, peste 80 de preoţi de la cele peste 40 de biserici din sectorul 2 şi mii de credincioşi au participat la evenimentul religios „Lumina ortodoxiei”.

Credincioşi care au participat ieri la procesiunea religioasă de la Grădina Icoanei au avut posibilitatea să se închine la mai multe icoane făcătoare de minuni, printre care icoana de la mănăstirea Neamţ, „Trihirusa”. Mii de credincioşi au stat ore întregi la coadă, până târziu în noapte, pentru a săruta sfânta icoană. Credincioşii au participat începând cu ora 16.30, la vecernia de la Biserica Icoanei unde au asistat la slujbă, iar cei care nu au încăput în biserică au putut viziona serviciul religios pe ecranele mari montate în curtea lăcaşului de cult şi în parcul Grădina Icoanei.

După încheierea vecerniei, soborul celor 80 de preoţi si miile de credincioşi au participat la procesiunea cu torţe şi lumânări aprinse, cântând cântece bisericeşti şi icoane în mâini. De asemenea, cadre ale Poliţiei Comunitare ale Primăriei Sectorului 2, îmbrăcate în haine de gală, au participat la acest eveniment, purtând torţe aprinse. În ciuda frigului, tot parcul a fost luminat de făclii şi lumânări, iar după ce s-a terminat procesiunea, credincioşii s-au adunat în faţa scenei, unde preoţii au ţinut predici dedicate evenimentului şi au interpretat cântece bisericeşti specifice Postului Mare.

Programul zilei de duminică este următorul:

-    orele 10.00 - 12.00 - Sfânta Liturghie la Biserica Icoanei (slujba arhierească)
-    orele 12.00 - 13.00 - deplasarea credincioşilor parohiilor din sectorul 2 şi din alte parohii din Bucureşti, care doresc să participe la eveniment, către Biserica Icoanei
-    ora 13.00 - întâlnire în jurul Parcului Icoanei
-    preoţii, împreună cu credincioşii, se vor încolona în perimetrul străzilor Arthur Verona şi  Alexandru D. Xenopol
-    între orele 13.30 şi 14.30 va avea loc procesiunea în jurul Parcului Icoanei, ce va fi deschisă de Sfânta Cruce, urmată de toacă, steaguri, Icoanele Mari de la biserici pe baldachin, purtate pe umeri
-    corul va interpreta cântări bisericeşti, specifice momentului.
-    orele 14.30 - 14.45 – rugăciune de sfiinţire a icoanelor şi rugăciune pentru tămăduirea celor bolnavi
-    orele 14.45 – 15.15 –  Cântări psalmice
-    orele 15.15. – 15.45 – cuvânt de folos: Icoana – fereastră spre Dumnezeu
-    orele 15.45 – 15.50 – încheierea festivităţii, participanţii vor rosti Mărturisirea de credinţă – Crezul.

Intitulat „Duminica Ortodoxiei – Icoana, fereastră spre Dumnezeu”, evenimentul religios este organizat de Protoieria II Capitală cu sprijinul Primăriei Sectorului 2 şi cu înalta binecuvântare a Patriarhului Daniel. Cea dintâi duminică din Postul Paştelui este rânduită, încă de la 11 martie 843, drept „Duminică a Ortodoxiei”, zi în care s-a statornicit cultul sfintelor icoane, cea dintâi icoană fiind dăruită de însuşi Mântuitorul Hristos pentru vindecarea lui Afgar, domnul Edesei. Icoana este vindecătoare de boli şi aducătoare de ploi la vreme de secetă şi va fi expusă la Biserica Icoanei până marţi, pentru a permite enoriaşilor să se roage la ea.

Dacă ţi-a plăcut ştirea, dă-ne LIKE pe Facebook AICI

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite