Poteraş vrea statui de 2,3 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dezbaterea care a fost organizată azi de Primăria Sectorului 6 în legătură rectificarea bugetului din acest an al Consiliului Local a fost una aprinsă. Unul dintre subiectele care a stârnit cele mai multe discuţii a fost intenţia primarului sectorului 6, Cristian Poteraş, de a construi două statui în valoare de 2,3 milioane de euro, una dedicată lui Sergiu Celibidache, iar cealaltă, lui Tudor Vladimirescu.

Astfel, în bugetul din acest an al Administraţia Domeniului Public şi Dezvoltare Urbană Sector 6 a fost prevăzută suma de 3,5 milioane de lei pentru un grup statuar Sergiu Celibidache şi cea de 7,5 milioane de lei pentru un grup statuar Tudor Vladimirescu.

Sumele i s-au părut mari lui Călin, un tânăr din sectorul 6 care a participat la dezbatere şi care s-a recomandat ca pietrar. “Sumele sunt foarte mari. În ceea ce priveşte piatra, se poate lua din afară. Piatra este scumpă în România pentru că există grupuri de interese. Cu 50-70.000 de euro s-ar putea face o statuie de 3-5 metri”, a spus Călin.

Primarul Cristian Poteraş a precizat că valorile care sunt prevăzute în buget sunt unele estimative şi că sumele care vor fi achitate în final vor fi stabilite în urma unor concursuri de soluţii. “Nu avem de unde să ştim cu cine facem statuile. Sunt artişti care au un anumit preţ. Poate vine cineva şi le face gratis”, a spus Poteraş. De asemenea, primarul sectorului 6 a mai explicat că pentru stabilirea sumelor a stat de vorbă şi cu sculptorul care a realizat statuia lui Carol I din faţa Bibiliotecii Centrale Universitare. Totodată, Poteraş a mai arătat că sunt şi persoane care îşi doresc astfel de investiţii pentru ca sectorul să aibă un alt aspect. În ceea ce priveşte statuia lui Sergiu Celibidache, ce ar urma să fie amplasată în fostul parc Moghioroş care acum poartă numele renumitului dirijor, primarul sectorului 6 a explicat că se doreşte ca întreaga zonă să arate altfel după terminarea lucrărilor la metrou. “Vrem să dăm o altă identitate acestui parc care se numeşte Sergiu Celibidache. O dată cu terminarea lucrărilor la metrou acea zonă va arăta altfel. Dumneavoastră aveţi Mercedes? Nu aveţi, dar visaţi să aveţi unul. Aşa visez şi eu la statuia asta”, a spus Poteraş. Cei din sală i-au sugerat să fie pusă doar o plăcuţă memorială. “99% dintre cetăţeni nu-şi doresc aceste statui, vor astfalt”, a spus unul dintre cei prezenţi în sală. În replică, Poteraş a declarat că se va face un sondaj de opinie pentru a se vedea dacă locuitorii sectorului îşi doresc aceste statui. Primarul sectorului 6 a mai arătat că prioritatea bugetului din acest an este reabilitarea blocurilor şi că statuile nu împiedică realizarea altor investiţii.

Una dintre investiţiile susţinută de cei din sală a fost cea referitoare la reabilitarea parcului Callatis din cartierul Drumul Taberei. Reprezentanţii Grupului de Iniţiativă Civică Callatis Drumul Taberei au primit asigurări din partea reprezentanţilor Primăriei Sectorului 6 că reabilitarea parcului a fost prinsă în buget şi că va fi realizată în luna aprilie a acestui an, lucrările de amenajare urmând să ţină cont de propunerile lor.

În ceea ce priveşte reabilitarea Cinematografului Favorit, reprezentanţii Primăriei Sectorului 6 au declarat că aceasta a fost întârziată deoarece procedurile de licitaţie pentru realizarea proiectului tehnic au fost blocate. Afirmaţiile au fost contrazise de un consilier local de la PNL prezent la discuţii, care a arătat că licitaţia a fost anulată de Primărie pentru că nu a fost depusă decât o singură ofertă.
 
 


București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite