Dezbatere pentru o capitală normală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

DEZBATERE Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a adunat ieri zeci de specialişti şi oameni de afaceri la Academia Română ca să relanseze Bucureştiul

Academicianul Eugen Simion, fostul acţionar de la Dinamo, Vasile Turcu, decanul Universităţii de Arte, Alexandru Ghilduş şi actorul George Mihăiţă sunt câţiva dintre invitaţii lui Sorin Oprescu la lansarea studiului „Bucureşti – O perspectivă sociologică”.

Pasivitatea bucureştenilor intervievaţi de consultanţii de la compania Public Affairs a stat la baza dezbaterilor legate de identitatea şi de nevoile Capitalei. „Bucureştenii au nevoie de legitimitatea dată de elite în deciziile pe care autoritatea locală le iau. De aceea, astăzi începem să construim, să exprimăm moralitatea şi valoarea alături de intelectualitate, pentru că oamenilor nu le pasă câte ştii, dacă nu ne pasă să le arătăm câte ştim!”, a explicat primarul Capitalei scopul mobilizării de ieri, de la Academie.

Turcu ajută cu ridicarea caselor sociale

Uşor dezamăgit de comportamentul unor participanţi, Vasile Turcu, preşedintele Confederaţiei Patronilor din Industria Română CONFIROM, a declarat că poate contribui la ridicarea calităţii vieţii în Bucureşti prin proiecte imobiliare ce pot ajuta serviciile de protecţie socială. „În acest moment, concret, eu pot construi 3.400 de case pe un teren din sectorul 3. Am şi finanţarea, îmi mai trebuie doar ca Primăria Sectorului 3 să garanteze, pentru că eu nu voi construi cu peste 1.000 de euro metrul pătrat, ci cu 400 de euro metrul pătrat”, a precizat, pentru „Adevărul”, Vasile Turcu.

El a mai spus că o garsonieră de 24 de metri pătraţi poate ajunge la o valoare de aproximativ 10.000 de euro, „pe care Primăria să o cumpere şi să o dea la oameni cu o chirie modică. Asta e protecţie socială, nu ce fac ei cu ANL-urile!”. Omul de afaceri a adăugat că totul depinde de autoritatea locală, care „trebuie să vină cu deschidere, cu încredere în parteneriatul public-privat”.

Ghilduş vrea designeri în primării

În timp ce preşedintele Academiei Române, Ionel Haiduc, a dat asigurări că specialiştii instituţiei pe care o conduce se vor implica în proiectele de dezvoltare pe termen mediu şi lung ale Bucureştiului, reprezentanţii artelor plastice stau cu propunerile în sertar. „Dacă autorităţile locale şi oamenii politici reuşesc să înţeleagă ei întâi că parteneriatul nu înseamnă să îţi servească ei ţie, atunci poate că proiectele mele, pe care le-am prezentat şi explicat de multe ori, vor deveni realitate”, a spus, pentru „Adevărul”, prof.univ.dr Alexandru Ghilduş, decanul Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti. Cunoscut drept autorul sculpturii amplasate în Piaţa Revoluţiei şi poreclite de bucureşteni Ţeapa sau Cartoful, artistul propune implicarea urgentă a designerilor în deciziile autorităţilor locale.

„Designerii se vor implica în tot ceea ce înseamnă mobilier stradal, cromatica clădirilor, precum şi în imaginea mijloacelor de transport în comun. De exemplu, autobuzele RATB menţin nuanţele de alb, gri şi galben după un concept al meu, realizat în 1992. La fel, şi troleibuzele turcoaz. Aceste sunt elemente care înviorează imaginea unui oraş şi chiar îi dă o identitate”, a explicat Fostul preşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici. El a adăugat că artiştii pot crea obiecte care să fie vândute în chioşcurile turistice şi pot picta pereţii exteriori ai clădirilor, transformându-i în opere de artă sponsorizate de companii a căror nume rămâne permanent. „Totul poate fi realizat, dacă se schimbă criteriile actuale de selecţie a propunerilor. Aşadar, calitatea să fie criteriu eliminatoriu, după care barometrul financiar poate face selecţia”, a conchis Alexandru Ghilduş.


București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite