Aproape toate fructele şi legumele se vând "la negru" în pieţele din Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fructele şi legumele vândute la tarabe nu sunt fiscalizate în proporţie de 90%, iar majoritatea comercianţilor din pieţele Capitalei nu sunt producători agricoli, conform informaţiilor date de ministrul demis al Agriculturii, Stelian Fuia în cadrul emisiunii televizate "După 20 de ani", difuzată ieri la Pro TV.

Vânzătorii din pieţele bucureştene sunt acoperiţi de un certificat, emis de primării, conform căruia, în comuna din care provin există producători agricoli.

"Problema pleacă tot din primării, pentru că dau certificate de producător. Primăriile au două pârghii: au pieţele în administrare şi ei dau tarabele, ei închiriază tarabele; pe de altă parte, cei care închiriază tarabele ar trebui să fie producători agricoli. Şi ei vin cu certificat de producător. Rămâne de văzut la primăria de unde vine producătorul cât de producător este acel individ, sau este doar un intermediar. Primăriile au responsabilitatea de a verifica dacă un individ are teren agricol, este producător şi emite în mod legal un certificat de producător", a explicat Fuia.

Micul fermier găseşte cel mai comod să-şi vândă legumele şi fructele din portbagaj, pentru că nu plăteşte TVA, şi, cu "un pic de evaziune", banii îi ajung direct în buzunar, a adăugat el. Situaţia este smilară şi pentru produsele de import, evaziunea este de 80%.

Mircea Croitoru, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Legume şi Fructe Matca, a afirmat, în cadrul aceleiaşi emisiuni, că certificatele de producător au fost emise, până acum, mult prea uşor.

Urmăreşte-ne şi pe FACEBOOK ca să fii la curent cu tot ce mişcă în Bucureşti

Footer Bucuresti
București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite