Pasajul Pipera, deschis circulaţiei înainte de Paşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a avansat azi un nou termen pentru deschiderea circulaţiei rutiere pe Pasajul Pipera.

Astfel, Oprescu şi-a exprimat speranţa că pasajul va putea fi deschis circulaţiei până la Paşte. „Eu sper ca până în Paşti să-i dăm drumul şi să circule lumea liniştită”, a spus Oprescu.

Primarul general a mai arătat că se lucrează încă la bretelele laterale ale pasajului şi că întârzierile au fost cauzate de mutarea cablurilor electrice ale Enel. Totodată, la intersecţia Şoselei Pipera cu strada Nicolae Caramfil trebuie amenajat un sens giratoriu.

Pasajul Pipera va supratraversa intersecţia Căii Floreasca cu strada Avionului şi pe cea dintre Bulevardul Barbu Văcărescu şi strada Av. Alexandru Şerbănescu. Lungimea totală a pasajului va fi de aproape 700 de metri, din care podul propriu-zis va avea 474,40 de metri, iar cele două rampe - 136, respectiv 88 de metri. Pasajul va avea câte două benzi pe sens cu o lăţime de câte 3,50 de metri, mărginite pe exterior de trotuare de serviciu, de câte un metru lăţime.

Proiectul a vizat şi lărgirea Şoselei Pipera la şase benzi, faţă de patru câte sunt în prezent, de la intersecţia acesteia cu străzile Elena Caragian şi Moeciu şi până la actualul pasaj suprateran Pipera-Tunari, pe o lungime de 1.658 metri. Cele trei benzi vor fi separate de un scuar cu verdeaţă.

Totodată, pe ambele părţi ale pasajului au fost prevăzute bretele rutiere cu câte două benzi de circulaţie, late fiecare de câte 3 metri.

Lucrările au început în luna august 2010 şi sunt executate de asocierea PA&CO International SRL şi F. Kirchhoff Strenbau GmbH Co KG. Valoarea contractului este de 106.022.831,34 lei cu TVA. Oprescu a mai anunţat mai întâi ca termen pentru finalizarea pasajului luna octombrie a anului trecut, iar ulterior sfârşitul lui 2011.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite