Oprescu: Pasajul Pipera va fi deschis circulaţiei în câteva zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sorin Oprescu, primarul general al Capitalei, aflat azi într-o vizită pe şantierul de la Pasajul Pipera, a anunţat că acesta va fi deschis circulaţiei "în câteva zile". Oprescu a refuzat să ofere un termen exact pentru inaugurarea investiţiei.

"În câteva zile va fi gata şi vom da drumul circulaţiei. Şi eu îmi doresc, la fel ca şi cetăţenii de aici, şi îmi pare rău că a mai durat ceva timp, însă pasajul nu a fost amânat pentru că a vrut Oprescu. După patru luni de iarnă era o nebunie să dăm drumul fără a finaliza toate lucrările", a spus primarul general al Capitalei, fără a preciza dacă aceste câteva zile se vor împlini în cursul săptămânii.

Potrivit lui Oprescu, 48.000 de maşini vor tranzita zilnic acest pod pentru a ieşi din Şoseaua Pipera şi pentru a se întoarce în Bucureşti, eliberând astfel circulaţia pe Bulevardul Barbu Văcărescu şi Calea Floreasca.

Directorul Direcţiei Sistematizare, Circulaţie şi Transport din Primăria Capitalei, Mădălin Dumitru, a precizat că durata lucrărilor la Pasajul Pipera a fost de un an şi jumătate, termenul iniţial de finalizare a fost luna octombrie 2011, costul total al lucrărilor fiind de 140 de milioane de lei.

Circulaţia pe locala nord-estică a pasajului Pipera din Bucureşti, între strada Barbu Văcărescu şi începutul rampei estice a pasajului, este închisă începând de sâmbătă şi până miercuri, 25 aprilie.

Primăria Capitalei anunţa, săptămâna trecută, că restricţia a fost impusă în scopul realizării unor lucrări la pasajul denivelat superior.
Din cauza devierii circulaţiei, traficul este aglomerat pe Şoseaua Petricani şi pe traseul Pipera - Tunari - strada Erou Iancu Nicolae.

Cum se va circula la Caramfil

În ceea ce priveşte intersecţia Şoselei Pipera cu strada Nicolae Caramfil, unde ar putea apărea blocaje în trafic, Oprescu a arătat că arterele nu au putut fi lărgite aici şi că au fost luate în calcul mai multe variante pentru fluidizarea circulaţiei. Una dintre acestea prevedea amplasarea unui sens giratoriu, la care însă s-a renunţat. Celelalte două variante prevăd fie introducerea unei semaforizări în trei timpi, fie o circulaţie reversibilă. Pentru început va fi introdusă o semaforizare în trei timpi, varianta finală urmând să fie decisă după analizarea traficului. 

Blocurile din zonă s-au crăpat din cauza lucrărilor

O femeie din zonă i s-a plans lui Oprescu că blocul în care stă s-a crăpat din cauza lucrărilor la Pasajul Pipera. De asemenea, femeia a reclamat numărul mare de câini fără stăpân din faţa staţiei de metrou Aurel Vlaicu. Femeia i-a mai cerut primarului Capitalei ca în zonă să fie amenajate mai multe spaţii verzi. 

Sensuri unice pe Barbu Văcărescu şi Calea Floreasca

Primăria Capitalei intenţionează ca pe strada Barbu Văcărescu şi pe Calea Floreasca să introducă sensuri unice. Măsura ar urma să fie luată după reabilitarea sistemului rutier şi a liniei de tramvai de pe strada Barbu Văcărescu. Proiectul prevede mutarea liniilor de tramvai pe marginile străzii Barbu Văcărescu, circulaţia automobilelor urmând să se desfăşoare doar pe mijlocul arterei, pe sensul înspre Băneasa. Pe Calea Floreasca ar urma să se circule în sens invers. Potrivit lui Mădălin Dumitru, şeful Direcţiei Generale Infrastructură şi Servicii Publice din Primăria Capitalei, lucrările vor demara după finalizarea studiilor de fezabilitate şi aprobarea acestora de către consiliu.

„Municipalitatea are proiecte foarte importante pentru zona aceasta de nord. În afară de lucrările de pe Barbu Văcărescu şi Calea Floreasca urmează şi Fabrica de Glucoză, urmează şi Dimitrie Pompeiu, de asemenea, tot în ideea viitoarei autostrăzi ce urmează să sosească în Bucureşti, construită de Ministerul Transporturilor, ar trebui să asigurăm legătura şi cu zona de sud a oraşului şi dorim să o facem prin inelul median de circulaţie, deci Doamna Ghica – Chişinău, unde în momentul de faţă se execută deja lucrări de construcţie-montaj”; a spus Dumitru.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite