Parcarea subterană de la Universitate, gata în şase luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conform Primăriei Capitalei, în acest moment au fost finalizaţi pereţii exteriori ai parcării şi pilonii, a fost deja turnată placa pentru primul nivel subteran, iar până la sfârşitul săptămânii viitoare va fi turnată şi placa aferentă celui de-al doilea nivel. La sfârşitul anului vor fi finalizate săpăturile necesare pentru realizarea parcării şi vor fi începute lucrările pentru cel de-al treilea nivel.

În ianuarie va fi terminat ultimul nivel al parcării şi vor începe lucrările la tunelul de acces din strada Toma Caragiu. În martie se va turna placa de la nivelul zero şi structura parcării va fi finalizată în întregime, iar cele patru statui mutate temporar în parcul Izvor vor fi reamplasate în Piaţa Universităţii. „Sperăm ca în luna mai să aşezăm primele maşini pe cele 420 de locuri", a spus Oprescu.

Utilă pentru clienţii barurilor din Centrul istoric
Edilul-şef a mai arătat că investiţia este necesară, deoarece parcarea care există în prezent în zonă şi care este particulară are tarife foarte mari. În plus, noua parcare este situată chiar la intrarea în Centrul Istoric şi va putea fi folosită de vizitatorii acestuia până va fi gata cea din strada Franceză.
Următoarea parcare subterană la care vor începe lucrările va fi cea din strada Edgar Quinet.

Primăria Capitalei, în colaborare cu Ordinul Arhitecţilor din România şi Filiala Bucureşti a Ordinului, a organizat, în perioada 24 august - 3 noiembrie, un concurs de soluţii pentru amenajarea spaţiului suprateran de deasupra parcării. Concursul a fost câştigat de o echipă formată din trei arhitecte: Ambra Fabi, Simona Dirvariu şi Carole Lenoble.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite