Parcare supraetajată, cu 1.300 de locuri, aprobată pentru Stadionul Naţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autoritatea locală a sectorului 2 a avizat astăzi, construirea unei parcări pe trei etaje.

Cel mai mare stadion din România, finalizat la începutul acestei luni, va avea, în sfârşit şi o parcare. Construcţia va fi realizată de către Primăria Municipiului Bucureşti, pe un teren din cadrul Complexului Sportiv, şi va asigura locurile de parcare necesare pentru fluxurile de vizitatori din timpul evenimentelor de pe stadion, dar şi pentru locuitorii cartierului Vatra Luminoasă. Aceştia vor putea să folosească parcarea pentru autovehiculele proprietate personală în afara competiţiilor sportive.

Balustrade în loc de pereţi
Potrivit proiectului, parterul şi etajele, fiecare în suprafaţă de 7.616 de metri pătraţi sunt destinate parcărilor, spaţiilor de circulaţie şi lifturilor, iar terasa este destinată terenurilor de sport, vestiarelor şi biroului administrativ. Imobilul va fi construit conform standardelor actuale aprobate la nivelul Uniunii Europene şi nu va fi închis cu pereţi verticali, proiectantul optând pentru varianta de balustrade de protecţie cu un parapet de beton şi plasă metalică, pentru buna circulaţie a aerului natural. Faţadele exterioare ale clădirii vor fi din aluminiu pe care se va planta vegetaţie de tip iederă perenă care se va încadra cu zonele verzi din perimetrul noului parcaj auto.

Clădire multifuncţională
Având în vedere faptul că noua parcare supraetajată va fi amplasată în interiorul bazei sportive, aceasta va avea o funcţiune mixtă, de parcare şi de agrement prin amenajarea unei baze sportive pe terasa clădirii. Aici vor fi terenuri multifuncţionale de sport cu acces pentru bucureştenii care vor să-şi tonifice organismul prin practicarea mişcării în aer liber şi în condiţii excepţionale.
Cu o suprafaţă de 10.800 de metri pătraţi, terenul de pe parcajul supraetajat va fi destinat jocului de fotbal şi va fi realizat cu posibilitatea diversificării destinaţiei sale prin divizarea în patru zone mai mici în care se pot desfăşura meciuri de minifotbal, handbal, baschet şi tenis. Pentru protecţia jucătorilor şi atenuarea zgomotelor produse de căderea mingilor, podelele vor fi acoperite de covoare din cauciuc granulat de diverse culori şi cu marcaje longitudinale care vor delimita terenurile de sport.
Durata de execuţie a lucrărilor este de 24 de luni.

Vezi AICI Galerie foto de la Ziua Porţilor Deschise la "Naţional Arena"


București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite