Opera Naţională Bucureşti la 90 de ani. Baritonul român elogiat în “New York Times” şi "Le monde"

Vasile Martinoiu are 77 de ani şi de peste 50 a cucerit toate scenele importante ale lumii. Superlativele au început să curgă în toate publicaţiile importante din oraşele prin care a trecut. Marele bariton a reuşit să facă din întreaga lume o scenă de pe care întotdeauna a fost îmbrăţişat cu aplauze.

Vasile Martinoiu are două registre mari în care a adunat mii de spectacole, mii de nume de artişti cu care a cântat şi sute de oraşe care l-au primit pe scenă şi i-au adus omagii în ziare. Dacă ar fi putut, printr-un calcul matematic să adune şi minutele bune de aplauze, din 1959, când a debutat la Galaţi, pe 12 martie mai exact, şi până astăzi, cu siguranţă ar fi adunat încă un an în calendarul profesional. Ar adăuga şi vreo şase ani de turnee în străinătate, puse cap la cap.

Click pe fotografii pentru fotogalerie!

50 de ani de carieră, 2 volume de spectacole

12 martie 1959. Era probabil o zi jilavă de primăvară, când Vasile Martinoiu debuta pe scena Teatrului de  Operetă din Galaţi. Contele de Luna din “Trubadurul” i s-a potrivit ca o mănuşă. Puternic şi şarmant, la fel m-a întâmpinat Vasile Martinoiu, după 52 de ani, în casa sa din apropierea Operei Naţionale. Vocea sa puternică umple îmcăperea cu poveşti din tinereţe, spune glume, ca şi cum niciodată nu s-ar fi coborât de pe scenă.

Provine dintr-o familie de muzicieni din Târgu Jiu şi şi-a construit toată viaţa în jurul ariilor. Soţia sa a fost violoncelistă la Operă, iar fiica sa care a făcut balet lucrează la Operă la departamentul marketing. Dintr-o vitrină, strălucesc premii, diplome şi fotografii din spectacole. “N-a fost uşor. Meseria asta înseamnă sacrificii de tot soiul, cine vrea să facă o carieră trebuie să se priveze de multe nopţi pierdute, băutură şi să-şi aloce tot timpul studiului”, face un bilanţ baritonul de 77 de ani.

A fost prin toate capitalele lumii şi a susţinut spectacole, dar dacă ar fi să-şi amintească un public care l-a copleşit, atunci s-ar gândi la Budapesta. “La primul concurs internaţional, la Budapesta, publicul nu a mai ţinut cont de tensiunile dintre noi şi a fost extraordinar”, îşi aminteşte acesta. Se întâmpla în 1965 şi Vasile Martinoiu obţinea marele premiu al competiţiei.

Cronica unui mare artist, în toate ziarele lumii

Catastiful cu spectacole îi ajută memoria. “Citeşte aici…”, dă îndrumări baritonul. 24 septembrie 1972. Era vremea în care un vânticel de toamnă răscolea frunzele din Central Park. Atunci New York Times consemna: “Un român are rolul principal din Opera «Rigoletto»”. “Rigoletto este cu siguranţă unul dintre rolurile cele mai importante în operă, dar asta nu a diminuat cu nimic contribuţia fină a lui Vasile Martinoiu, de ieri dimineaţă, la. New York City Opera. Artistul român de 38 de ani şi-a făcut debutul aici cu opera lui Verdi”, şi-a început materialul jurnalistul pentru ca apoi să continue cu “este unul dintre cei mai buni baritoni de astăzi!” şi că “are o voce mare pe care o foloseşte cu succes în rolurile sale”. “Vocea acestui bariton este fără cusur”, scria şi The Sun.

Şi superlativele au continuat pe tot parcursul carierei sale. Până când, după 1980, frigul a început să ia locul magiei în sala de spectacol, muzicienii să nu ştie câte haine să mai pună pe ei, pe sub costume, şi publicul să piardă din plăcerea de a veni în teatrele sloi. Şi pentru că toată viaţa lui a spus verde în faţă tot ce a gândit, asta l-a costat deplasările în afara graniţelor. “O supărasem pe doamna”, povesteşte baritonul. Pentru că şi-a exprimat nemulţumirea faţă de dărâmarea casei sale pe locul unde avea să fie înălţată Casa Poporului, comuniştii au încercat să-l reducă la tăcere luându-i ce avea mai scump: bucuria de a sta pe scenă.

Se întoarce pe scenă prin elevii săi

Cu siguranţă, Placido Domingo, Jose Carreras sau Montserrat Caballe îşi amintesc că au cântat pe scenă cu Vasile Martinoiu. Pentru că asemenea acestor nume mari nu a beneficiat de maşinăria publicităţii, baritonul se mulţumeşte să-şi citească viaţa despre sutele de spectacole de pe pliante mici care erau împărţite înainte de spectacole.

De atunci, nepăsarea s-a aşezat ca un strat de praf peste instituţiile de cultură. “S-a subţiat mult gradul de cultură. Nu sunt un nostalgic, dar se dădea mai multă atenţie atunci artei. Acum interesul s-a concentrate pe capitalism, dar unul greşit înţeles care urmăreşte interesul personal, nicidecum cel general”, povesteşte baritonul. 

N-ar şti să aleagă rolul să preferat din sutele pe care le-a interpretat, dar este mai apropiat de Rigoletto. Chiar dacă a încetat să mai completeze cu spectacole catastiful său, ar putea să continue cu reprezentaţiile elevilor săi. “Cred că 30% dintre soliştii de la Operă din prezent sunt sau au fost elevii mei. Am elevi şi la Opera de Stat din Viena. Este foarte muncă în meseria asta şi reuşeşte doar cei care se dedică. Cine crede că învaţă după ureche, după ureche rămâne”, spune baritonul care în tinereţe făcea naveta de la Galaţi la Iaşi ca să înveţe. La 77 de ani, încă mai urcă pe scenă, din când în când. “Mai rar, pentru că de la o vreme trebuie să ştii să te retragi”, mai spune artistul. Şi chiar în momentul în care se va hotărî să tragă cortinele, aplauzele îl vor călăuzi în continuare.

25 noiembrie 2011. “Adevărul” a scris despre “unul dintre cei mai mari baritoni ai României”.

Curriculum Vitae. O carieră cât o viaţă

Baritonul a avut numeroase colaborări cu personalități artistice, cum sunt sopranele – Monserrat Caballé, Claudia Parada, Beverly Sills, Luisa Maria-Cioni, Edita Gruberova, Gilda Cruz-Reneo, Maria Biesu, Sylvia Sass, Patricia Wise sau Virginia Zeani, mezzosoprane– Irina Arkhipova, Bianca Berini, Lilia Chockasian, Maria Luisa Nave, Leonora Lanzialotti sau Elena Obraztsova, tenori – John Alexander, Tito del Bianco, Richard Tucker, Angelo Mori, José Carreras, Flaviano Labo, Zurab Sotkilava, Vladimir Atlantov, Barry Morel, Placido Domingo, bași – Theo Adam, Nesterenko Nikolai Ghiuselev, Will Roy, James Morris, Nikolai Okhotnikov, Nicola Rossi-Lemeni. A cântat sub bagheta dirijorilor autohtoni: Jean Bobescu, Mihai Brediceanu, Mircea Popa, sau în străinătate: Heinz Frike, Lamberto Gardelli, Robert Hanell, Anton Guadagno, Peter Maag, Herman Adler, Manno W.Ferrari, Giuseppe Morelli, Julius Rudel, H. Marzendorfer, Asen Naidenow, Giuseppe Patane sau Nello Santi.

CITEŞTE ŞI: Opera Naţională Bucureşti la 90 de ani. "Fenomenul Pompeiu Hărăşteanu", de la Luduş la Teatrul Balşoi

Opera Naţională Bucureşti, de ziua ei. Înconjurul lumii în 90 de ani