Inspectorii Primăriei Sectorului 2 verifică dacă locatarii îşi dau zăpada din faţa caselor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectorii Primăriei Sectorului 2 au plecat de la primele ore ale dimineţii pe străzi pentru a verifica dacă locatarii şi societăţile comerciale îşi respectă obligaţiile ce le revin pentru a curăţa zăpada de pe trotuarele din faţa locuinţelor şi a spaţiilor comerciale pe care le deţin, pentru a asigura circulaţia pietonilor.

Pentru curăţarea zăpezii de pe carosabil, în sectorul 2 acţionează 84 de utilaje. De asemenea, Administraţia Domeniului Public Sector 2 acţionează cu utilajele din dotare pentru deszăpezirea căilor de acces la instituţiile de utilitate publică ce asigură servicii pentru cetăţeni: şcoli, grădiniţe, biserici, spitale, policlinici.
 
Marţi seara, la ora 22.00, un număr de 18 utilaje cu instalaţie de împrăştiere a clorurii de calciu granulară au început să acţioneze pe străzile din sectorul 2. La ora ora 24.00, un număr de 84 utilaje (incluzând zece mini utilaje tip Rangers pentru intersecţii) au început să acţioneze pentru îndepărtarea zăpezii de pe carosabil. Miercuri, de la ora 3.00 sub directa supraveghere a primarului Neculai Onţanu au pornit în teren 84 utilaje de deszăpezire care sunt în continuare şi la această oră în teren.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite