Peste 1.000 de sesizări la Enel

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Bucureşti erau înregistrate la ora 18.00 peste 1.000 de sesizări şi opt deranjamente colective, a anunţat Enel.

Reţelele electrice din raza de activitate a societăţii Enel Distribuţie Muntenia au fost afectate din cauza condiţiilor meteo deosebite (cod portocaliu), a ninsorii abundente şi a vântului puternic.

Şi în judeţul Ilfov au rămas nealimentate total trei linii electrice aeriene, iar una a fost afectată parţial. De asemenea, au rămas nealimentate 64 de posturi de transformare, fiind afectate parţial şapte localităţi (Roşu, 1 Decembrie, Copăceni, Glina, Dragomireşti, Ciorogârla, Popeşti Leordeni).

În judeţul Giurgiu au rămas nealimentate total patru linii electrice aeriene şi alte patru parţial, cu 146 posturi de transformare, fiind afectate 15 localităţi (Cartojani, Izvoru, Vânătorii Mici, Crevedia, Roata, Dealu, Bolintin Deal, Ogrezeni, Mihai Vodă, Grădinari, Bucşani, Vadu Lat, Malu Spart).

Echipele Enel continuă intervenţia şi pe parcursul nopţii, în condiţii de vânt şi ninsoare abundentă. La ora actuală sunt mobilizate 58 echipe Enel Distribuţie Muntenia şi ale contractorilor care acţionează pentru restabilirea în cel mai scurt timp a alimentării cu energie electrică a consumatorilor.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite