Tatăl Nadiei Comăneci a murit aseară la Spitalul Universitar
0Tatăl Nadiei Comăneci s-a stins din viaţă aseară, în incinta Spitalului Universitar. Bărbatul a fost internat pe 25 decembrie, cu diagnosticul de hemoragie digestivă.
Gheorghe Comăneci (76 de ani), tatăl celebrei gimnaste Nadia Comăneci, a murit aseară în cadrul Spitalului Universitar de Urgenţe din Bucureşti. Acesta a fost internat chiar în ziua de Crăciun, pe 25 decembrie, în urma unei hemoragii digestive.
Analizele de sânge au relevat o hemoglobină scăzută (8 în loc de 12), astfel că lui Gheorghe Comăneci i s-au făcut atunci transfuzii.
Iniţial, Gheorghe Comăneci a fost internat la Secţia de terapie intensivă a spitalului din Oneşti, unde medicii au încercat să îl stabilizeze timp de aproximativ cinci ore.