Metroul - scump în România, cel mai ieftin din Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar şi după ultima majorare de preţ, bucureştenii călătoresc cu metroul la aproape cele mai mici tarife de pe continent. Metrorex a decis să majoreze tarifele practicate pentru călătoriile în subteran, după aproape un an de la ultima scumpire, ce a avut loc în luna septembrie 2010.

O călătorie cu metroul îi costă acum pe bucureşteni, de la 50 de bani, aproape 0,12 euro, în cazul cartelelor cu 62 de călătorii, până la maximum doi lei - 0,5 euro, în cazul celor cu două călătorii. Asta în timp ce o cartelă valabilă o zi costă acum 6 lei, adică 1,40 de euro. Chiar şi aşa, tarifele practicate de Metrorex acum sunt incomparabile cu cele din restul ţărilor europene, unde calculele pentru o singură călătorie arată că aceasta depăşeşte un euro, adică ajunge să coste mai bine de 4,2 lei. „Este vorba de o ajustare a tarifului pentru călătorie, şi nu pentru cartele. Călătoria iese sub 50 de bani", a explicat Gheorghe Udrişte, directorul Metrorex.

Ne permitem mai multe călătorii decât spaniolii

Ungurii, spre exemplu, pentru o călătorie cu metroul plătesc un bilet de cel puţin 320 de forinţi, adică 1,20 euro, iar o cartelă valabilă o zi îi costă 1.550 de forinţi, peste 5,6 euro. Aceste bilete pot fi folosite însă pe mai multe mijloace de transport în comun. Şi în Barcelona există un sistem de taxare general pentru transportul în comun, făcut în funcţie de ariile în care spaniolii vor să circule. Aici, o cartelă valabilă o zi costă începând cu 6,2 euro şi poate ajunge la 17,5 euro. Desigur, există o diferenţă foarte mare de salarizare între cele trei oraşe. În 2010, salariul minim pe economie din România era de 157 de euro, cel din Ungaria, 281 de euro, iar cel din Spania ajungea la 748 de euro, conform datelor Eurostat. Astfel, dintr-un salariu minim pe economie, ungurii îşi permit doar 50 de cartele de metrou valabile o zi cu care se pot plimba oriunde în oraş, spaniolii, 42 de călătorii, în timp ce românii, în jur de de 112 astfel de cartele.

Reprezentanţii Metrorex au justificat majorarea tarifelor prin faptul că există un deficit de finanţare pentru întreţinerea şi reparaţiile trenurilor, dar şi prin faptul că preţurile pentru produsele de consum au crescut foarte mult, iar subvenţia acordată de Guvern pentru taxa de călătorie cu metroul s-a păstrat constantă la doar 60%, iar tendinţa este de reducere la 50 de procente.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite