Transportatorii bucureşteni atacă proiectul „Metroul, autobuzul şi trenul la comun” şi se pregătesc de proteste

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România şi Uniunea Generală a Industriaşilor din România au transmis astăzi ministrului Transporturilor, Anca Boagiu, o serie de argumente prin care cer oprirea înfiinţării Autorităţii Metropolitane de Transport Bucureşti (AMTB).

Crearea unui organism sub controlul Ministerului Transporturilor, care să coordoneze transportul public în Capitală şi în judeţul Ilfov, colaborând cu Metrorex, Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) şi CFR, ar putea eficientiza circulaţia populaţie din aceste două zone. Proiectul de Ordonanţă de Guvern va avea însă şi victime, iar acestea vor fi operatorii de maxi taxi.

Dublarea atribuţiilor, ilegală
Printre altele, aceştia vor fi nevoiţi să se autorizeze la AMTB şi chiar să fie controlaţi în activitate. Astfel, patronii de maxi taxi au început să conteste înfiinţarea viitoare autorităţi, prin Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România şi prin Uniunea Generală a Industriaşilor din România.
Astăzi, au transmis la Ministerul Transporturilor o serie de amendamente la proiect. „Autoritatea Metropolitană de Transport Bucureşti nu poate exista fără înfiinţarea în prealabil a Zonei Metropolitane Bucureşti. Cum să stabileşti zona ta de activitate pe Bucureşti-ilfov, când Capitala şi Ilfovul sunt două entităţi diferite?”, a declarat Vasile Ştefănescu, preşedintele celor două organizaţii care îi reprezintă pe patronii de maxi taxi. El a adăugat că dubla reglementare şi faptul că două autorităţi, Consiliul General al Minicipiului Bucureşti şi Consiliul Judeţean Ilfov, vor avea aceleaşi atribuţii este neconstituţional.

"Dacă nu vom primi răspuns, suntem pregătiţi şi pentru reacţii ferme”

Mai mult, Ştefănescu susţine că atribuţia de autorizare, de organizare şi de control a viitorului organism nu se justifică, atâta vreme cât astfel de instituţii există deja.
„În aceste condiţii, AMTB ar trebui să-şi creeze propriul sistem de transport subteran şi suprateran, ca să-şi justifice existenţa. Acum, prin aceste puncte de vedere, vre doar să comunicăm civilizat. Dacă nu vom primi răspuns, suntem pregătiţi şi pentru reacţii ferme”, a conchis preşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România şi al Uniunii Generale a Industriaşilor din România.

Directorii Metrorex şi RATB: “Autoritatea Metropolitană de Transport va aduce beneficii pe toate planurile”

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite