Zece maşini avariate şi 25 de copaci căzuţi în Capitală, din cauza ninsorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zece maşini au fost avariate şi 25 de copaci au căzut pe stradă sau peste liniile electrice ale mijloacelor de transport în comun din Capitală, din cauza ninsorii, a declarat azi purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti, Vasile Daniel, citat de Mediafax.

Echipele ISU Bucureşti au intervenit în mai multe zone pentru degajarea copacilor căzuţi pe stradă sau peste liniile electrice ale mijloacelor de transport în comun.

Circulaţia troleibuzelor pe Bulevardul Regina Elisabeta, la intersecţia cu Calea Victoriei, a fost blocată aproximativ două ore, după ce doi copaci au căzut pe liniile electrice de contact, iar din cauza ninsorii, în Capitala mijloacele de transport în comun ajung în staţii la intervale mai mari.

Purtătorul de cuvânt al RATB, Brânduşa Raeceanu, a declarat, miercuri dimineaţă, pentru MEDIAFAX, că echipele regiei, ADP şi ISU au intervenit pentru a remedia problemele cauzate de căderea copacilor pe liniile electrice de contact din zonele intersecţiilor Bulevardulul Regina Elisabeta cu Calea Victoriei şi cu strada Constantin Brezoianu.

Troleibuzele care au traseu pe Bulevardul Regina Elisabeta sunt 92, 85, 70, 66 şi 91.
Brânduşa Raeceanu a mai spus că şi pe linia tramvaiului 41 traficul a fost blocat de la ora 8.30 până la 8.45, din cauza unei defecţiuni apărute la un tramvai care se afla la intersecţia dintre Bulevardul Mareşal Averescu şi Mărăşti. Echipele de intervenţie au remediat problema, traficul pe linia 41 fiind reluat.

Mijloacele de transport în comun circulă cu dificultate, viteza de circulaţie fiind redusă, astfel că timpii de aşteptare în staţiile RATB sunt mai mari.

Întrebată dacă ar putea fi suplimentat numărul mijloacelor de transport în comun, Brânduşa Raeceanu a precizat că, dacă va continua să ningă viscolit şi numărul celor care merg cu mijloacele RATB va creşte ar putea fi luată în calcul o astfel de măsură.
Capitala şi 17 judeţe din estul şi sudul ţării sunt sub avertizare cod portocaliu de ninsori şi viscol până joi seara.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite