Apartamentele din blocurile vechi cu opt etaje sunt mai scumpe decât cele din blocurile de zece sau patru etaje din Capitală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit unei analize realizate de un portal din domeniul imobiliar, preţul mediu pentru un metru pătrat în cazul apartamentelor cu două camere din blocurile vechi cu opt etaje din Capitală, este mai mare decât preţul mediu pentru un metro pătrat în asftel de apartemente din blocuri de patru sau zece etaje.

Conform datelor înregistrate pe imobiliare.ro, un apartament cu două camere dintr-un bloc cu opt etaje, construit după 1977, se vinde la un preţ de 1.390 euro/mp. Tariful este cu şapte procente mai mare decât cel practicat de proprietarii unor apartamente similare din blocurile de patru etaje din Capitală, care se dau cu 1.298 euro/mp, şi cu 20% mai ridicat decât preţul mediu pentru o locuinţă dintr-un imobil de zece etaje din oraş,pentru care proprietarii cer, în medie, 1.159 euro/mp.

Pentru locuinţele de două camere, din blocurile ridicate înainte de 1977, preţul mediu este de 1.225 euro/mp. Chiar şi aşa, acest tarif este mai mare cu 6% comparative cu apartamentele cu două camere din blocurile cu patru etaje şi cu 11,5 procente faţă de cele cu zece etaje. "Zonele cu cele mai multe anunţuri de vânzare în imobile cu opt etaje sunt Unirii (408 oferte), Vitan Mall (159) şi Dristor (156). Acestea sunt zone care beneficiază de acces facil către centrul oraşului, iar blocurile nu sunt foarte vechi", a declarat Adrian Erimescu, directorul general imobiliare.ro.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite