Colegiul Naţional "Sfântul Sava", primul din ţară după media de admitere în liceu!Vezi la ce liceu a fost repartizat copilul tău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rezultatele primei etape de repartizare a elevilor pe licee s-au afişat, azi. Conform ierarhiei alcătuite în funcţie de ultima medie de admitere, pe primul loc se află Colegiul Naţional "Sfântul Sava".

Rezultatele primei etape de repartizare a elevilor pe licee s-au afişat pe site-ul Ministerului Educaţiei.

Conform ierarhiei alcătuite după ultima medie de admitere, pe primul loc se află Colegiul Naţional Sf. Sava" din Capitală, care, la specializarea Matematică-Informatică, a avut ultima medie 9,93.

Vezi aici la ce liceu a fost repartizat copilul tău!

Colegiul Naţional "Mircea cel Bătrân" din Constanţa, ocupă locul al doilea în topul celor mai bune licee. Aici, tot la Matematică-Informatică, ultima medie de repartizare a fost 9,92.

Pe locurile următoare sunt Colegiul "Fraţii Buzeşti" din Craiova (9,91), Colegiul "Vasile Alecsandri" Galaţi (9,91), Colegiul Naţional "Emil Racoviţă" din Cluj Napoca (9,77), Colegiul "Gh. M. Murgoci" Brăila (9,76), Liceul Teoretic Ovidius din Constanţa (9,76) şi Colegiul "Petru Rareş" Suceava (9,74).

Din totalul de 150.725 de absolvenţi de clasa a VIII-a, 150.219 au fost repartizaţi în licee. În urma acestei etape de repartizare la liceu au rămas neocupate, la nivel naţional, 29.479 de locuri.

Listele cu absolvenţii repartizaţi şi cu locurile neocupate în unităţile de învăţământ liceal de stat din judeţe şi din municipiul Bucureşti vor fi afişate şi în unităţile de învăţământ gimnazial până în 15 iulie, respectiv în fiecare unitate de învăţământul liceal până la 16 iulie, a precizat MECTS.

Urmăreşte-ne şi pe FACEBOOK ca să fii la curent cu tot ce mişcă în Bucureşti

Footer Bucuresti
București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite