Cursuri pentru persoanele care doresc să devină administratori de bloc, în sectorul 6

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liga Asociaţiilor de Proprietari Habitat va organiza, începând cu data de 12 martie, cursuri de perfecţionare pentru administratorii de bloc, a anunţat Primăria Sectorului 6.

Cursul cuprinde legislaţie tehnică şi de specialitate locativă, finanţe-contabilitate, economico-administrative şi dreptul muncii.
 
Înscrierile se fac la sediul Ligii Habitat, din strada Serg. Nuţu Ion nr. 44 (clădirea Sphera Builing Center, mezanin, sala 3, zona Răzoare – Drumul Sării), telefon 021.319.07.99.
 
Absolvenţii se pot înscrie, ulterior, la examenul pentru obţinerea calităţii de administrator.
 
La finalul cursurilor, Primăria Sectorului 6 organizează examen de atestare pentru obţinerea calităţii de administrator de bloc. Sunt vizaţi numai cetăţenii domiciliaţi în Sectorul 6.
 
Relaţii suplimentare pot fi obţinute de la inspectorii Biroului Asociaţii de Proprietari, telefon 021.5298.429/430.

Locuitorii sectorului 6 care doresc să se înscrie la cursurile pentru formare administratori de imobile pot primi informaţii în legătură cu firmele care organizează astfel de cursuri adresându-se Biroului Unic din cadrul Primăriei Sectorului 6 la numărul de telefon 021.5298.323.
 


 

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite