Patru bucureşteni au reuşit să păcălească mai multe bănci să le dea 150.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două dintre cele patru persoane care făceau parte din grupul infracţional au fost prinse  în flagrant, ieri, în timp ce încercau să obţină un credit cu acte false de la o bancă din sectorul 6.

Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor - Sector 6 au documentat activitatea unui grup infracţional ce se ocupă cu falsificarea de documente de venit şi angajare şi recrutarea de persoane care să obţină în mod fraudulos credite de la diferite instituţii financiar bancare sau nebancare, în baza documentelor false.

Urmare a activităţilor întreprinse a fost prinsă în flagrant A. C. de 26 de ani, în timp ce ridica suma obţinută în mod fraudulos. Ulterior a fost identificată, de asemenea şi U. R. de 25 de ani, persoana despre care existau date şi informaţii privitor la falsificarea unor adeverinţe de salariat, aceasta fiind şi persoana care le completa.

Ulterior s-a reuşit identificarea şi localizarea altor 2 membri ai grupării, între care B. C. de 40 de ani, persoana ce controla întreaga activitate a grupării şi V. M. de 33 de ani, ambii din Bucureşti.

Valoarea prejudiciului, de aproximativ 15.000 de lei, a fost  recuperată  în  totalitate. Cei patru vor fi prezentaţi în faţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 cu propunere de arestare preventivă, pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, complicitate la înşelăciune, complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.     

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite