14 cadre didactice din Ilfov, cercetate disciplinar după verificări ale Corpului de Control al ministrului Educaţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Corpul de control al ministrului Educaţiei a cerut Inspectoratul Şcolar al Judeţului Ilfov să sesize procurorii pentru fraude constatate în cazul a 62 de profesori. Pentru alte 14 de cadre didactice din Ilfov, s-a dispus cercetarea disciplinară, potrivit Mediafax.

„În urma unor controale ale Corpului de Control al ministrului, MECTS a cerut Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti şi Inspectoratului Şcolar Judeţean Giurgiu, evaluarea activităţii manageriale a unor directori de la Colegul «Sf. Sava» din Bucureşti şi a directorilor de la Grupul Şcolar «Mihăileşti» şi «Miron Nicolescu», ambele din judeţul Giurgiu“, a precizat ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, într-o conferinţă de presă.

El a spus că au fost efectuate inspecţii de evaluare instituţională, care vizează întreaga activitate dintr-o unitate de învăţământ din judeţul Ilfov şi municipiul Bucureşti şi trei din Teleorman.

Controale şi la o grădiniţă din Buftea

Totodată, Corpul de Control a cerut cercetarea disciplinară a cadrelor didactice din cinci unităţi din judeţul Constanţa şi două din Bucureşti.
În plus, echipa MECTS a făcut inspecţii de specialitate la nivel preşcolar într-o şcoală din Buftea şi a dispus monitorizarea procesului instructiv-educativ de către inspectorul şcolar în trei unităţi din judeţele Ilfov şi Călăraşi şi municipiul Bucureşti, precum şi într-o unitate de învăţământ din Giurgiu.

Ministrul a precizat că echipa de control a constatat şi unităţi de învăţământ în care sunt respectate normele de bună conduită şi Legea educaţiei.

ERATA

Conducerea prestigiosului liceu „Sfântul Sava“ din Capitală a făcut câteva precizări cu privire la informaţiile de mai sus. Menţionarea numelui Colegiului „Sfântul Sava“ în acest context nefavorabil aduce ştirbeşte integritatea acestui liceu de renume. Nici directorul, şi nici unitatea de învăţământ, la fel cum nici un alt cadru didactic, nu au vreun amestec în cazul anchetelor desfăşurate de Corpul de Control al ministrului Educaţiei cu privire la fraudele de la examenul de Bacalaureat. Titlul iniţial al articolului, eronat şi defăimător, a apărut, sub formă de ilustraţie, şi în ediţia tipărită a ziarului „Adevărul“, la rubrica „Comentariul cititorului“.
Conducerea Colegiului Naţional „Sfântul Sava“ a ţinut să mai precizeze că numele instituţiei a fost menţionat în mod nefericit în contextul subiectului major abordat la conferinţa de presă de joi, fraudele de la Bacalaureat, lăsând astfel loc la speculaţii şi interpretări. Potrivit agenţiei de presă Mediafax, ministrul Daniel Funeriu ar fi menţionat la conferinţa de presă de joi numele liceului în următoarea declaraţie (citată în articolul de faţă): „În urma unor controale ale Corpului de Control al ministrului, MECTS a cerut Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti şi Inspectoratului Şcolar Judeţean Giurgiu, evaluarea activităţii manageriale a unor directori de la Colegul «Sf. Sava» din Bucureşti şi a directorilor de la Grupul Şcolar «Mihăileşti» şi «Miron Nicolescu», ambele din judeţul Giurgiu“, a precizat, joi, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu.

București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite