Bugetul Capitalei, modificat iarăşi, cu scandal între primar şi consilieri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat, ieri, noul proiect de rectificare bugetară. Viceprimarul general Mircea Raicu a arătat că rectificarea anterioară a fost făcută pe baza unei execuţii bugetare la 1 noiembrie, ulterior constatându-se că au mai fost făcute plăţi şi după această dată şi că fondurile disponibile sunt mai mici decât cele luate în discuţie.

Consilierii municipali au decis ca din subvenţia alocată data trecută către RADET să fie luate 20 de milioane de lei, iar din cea pentru RATB, trei milioane de lei. De asemenea, a mai fost diminuat cu 1,34 milioane de lei bugetul alocat Poliţiei Locale şi cu două milioane de lei cel al Centrului de Proiecte şi Programe Educative.

Fonduri pentru investiţii

Fondurile astfel rezultate au fost distribuite în cea mai mare parte către Bulevardul Buzeşti-Berzei-Uranus, care a primit 9,84 milioane lei în plus faţă de bugetul alocat anterior, pasajul denivelat Băneasa, pentru care au mai fost date 10 milioane de lei, şi pasajul Mihai Bravu, pentru care fondurile au fost suplimentate cu 5 milioane de lei.

Au mai fost aprobaţi în plus 225.000 de lei pentru pasajul Basarab şi 1,61 miloane de lei pentru străpungerea 1 Mai, precum şi alte sume mai mici pentru o serie de lucrări. Consilierii generali au respins şi de această dată proiectul de hotăre prin care primarul Sorin Oprescu ar fi împuternicit să contracteze un împrumut de 800 de milioane de euro.

Şedinţă cu scandal

Şedinţa de ieri a Consiliului General nu a fost lipsită de scandal. Consilierul general PDL Romeo Pop l-a interpelat pe Sorin Oprescu înainte de discuţiile pe marginea bugetului, în legătură cu acuzaţiile apărute ieri în presa centrală potrivit cărora acesta ar fi implicat în achiziţiile de medicamente şi aparatură medicală de la spitalele din subordinea municipalităţii. Oprescu a replicat că Administraţia Spitalelor din cadrul Primăriei Capitalei nu a fost niciodată implicată în aceste achiziţii.

„Licitaţiile pentru medicamente sunt făcute de către directorii de spitale, la cerea colegilor lor. În privinţa aparaturii, consiliul de administraţie al spitalului hotăreşte ce să se cumpere”, a spus Oprescu. Discuţia a degenerat şi Oprescu, vizibil iritat, a părăsit sala de şedinţă, lăsându-i locul viceprimarului Mircea Raicu.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite