Poteraş îi cere lui Oprescu să explice de ce bucureştenii trebuie să mai dea un milion de euro pentru gazonul de pe Arena Naţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:

PDL Bucureşti îi cere primarului Sorin Oprescu să-şi asume responsabilitatea pentru faptul că Arena Naţională nu are un gazon funcţional şi să explice de ce bucureştenii trebuie să mai dea un milion de euro pentru un nou gazon, a declarat, azi, primarul sectorului 6, Cristian Poteraş.

Edilul Sectorului 6 i-a cerut primarului general să explice de ce nu a fost în garanţie nici primul şi nici al doilea gazon de pe Arena Naţională şi de ce trebuie să plătească bucureştenii "incompetenţa" municipalităţii.

Cristian Poteraş a mai spus că Sorin Oprescu ar trebui să prezinte situaţia reală a acoperişului retractabil al Arenei Naţionale, care, deşi nu a fost folosit până acum, trebuie să intre în revizie.

"Bucureştenii trebuie să ştie al cui este managementul defectuos al stadionului", a adăugat Poteraş. Edilul a mai spus că PDL îi cere lui Sorin Oprescu să vină cu o propunere concretă de management pentru acest stadion.

"Nu este acceptabil ca un stadion de 240 de milioane de euro să nu poată fi folosit până în luna mai", a afirmat Cristian Poteraş, apreciind că o asemenea stare de fapt este "ruşinoasă" şi că Oprescu trebuie să-şi asume costurile foarte mari şi faptul că lucrurile nu merg aşa cum ar trebui.

Primarul democrat liberal a criticat dublarea preţului stadionului, care în final a ajuns la 234 de milioane de euro, precizând că această dublare a fost decisă exclusiv de primarul Sorin Oprescu. El a menţionat că preţul per scaun la Stadionul Naţional de 4.200 de euro este mult mai mare în comparaţie cu alte stadioane din Europa.

Dacă ţi-a plăcut ştirea, dă-ne LIKE pe Facebook AICI

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite