Ancheta în cazul „Pompiţa”, la primele măsuri: directoarea Liceului „Emil Racoviţă” a fost demisă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scandalul „Pompiţa” a fost declanşat de mărturisirea înătătoarei Valentina Brat, în urmă cu o săptămână. Prima măsură luată în cazul sportivilor obligaţi să-şi pompeze aer în intestine pentru creşterea performanţei a fost luată azi.

Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) s-a autosesizat în urma dezvăluirilor făcute de sportivă şi a declanşat o anchetă la Liceul „Emil Racoviţă”. Mihai Sandu, fostul antrenor al Valentinei Brat, este profesor de sport aici.

Înotătoarea spunea că a fost supusă abuzurilor fizice de antrenor pentru a-i creşte performanţele la competiţii. Valentina Brat era obligată să-şi pompeze aer în anus şi a suferit, în urma procedurii repetate, intervenţii chirurgicale de recuperare.

ISMB a luat decizia de a demite conducerea liceului. Ancheta nu s-a încheiat cu înlăturarea directoarei, în vizorul inspectorilor se află Mihai Sandu, informează RTV. Antrenorul va fi monitorizat până la 1 septembrie, când ISMB se va pronunţa dacă profesorul rămâne în funcţie sau nu.

Citeşte şi: Antrenorul de înot de la Liceul "Emil Racoviţă", cercetat pentru practicile impuse sportivilor

Urmăreşte-ne şi pe FACEBOOK ca să fii la curent cu tot ce mişcă în Bucureşti

Footer Bucuresti
București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite