GROAZĂ ÎN MAXI-TAXI: 15 persoane rănite într-un accident cu două microbuze, provocat de un şofer inconştient

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două microbuze, pline cu pasageri, au fost implicate, azi dimineaţă, într-un accident care s-a produs între Afumaţi şi Petrachioaia, în judeţul Ilfov.

UPDATE 11.30 Potrivit purtătorului de cuvânt al Brigăzii Rutiere Ilfov, Claudia Burada, accidentul a fost provocat de un microbuz care se îndrepta spre Petrachioaia venind dinspre Bucureşti. Şoferul s-a angajat într-o depăşire fără să se asigure şi a intrat în coliziune frontală cu un alt microbuz care venea pe contrasens. Accidentul a avut loc pe drumul judeţean 200, între localităţile ilfovene Afumaţi şi Petrachioaia. 

UPDATE 9.45 În urma accidentului, 15 persoane au fost transportate cu ambulanţa la spitalele Floreasca şi Pantelimon. La faţa locului au ajuns şase ambulanţe de la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov şi alte două de la Servciul SMURD. "Nu au fost decese şi nici persoane încarcerate şi nu există nici o persoană foarte grav accidentată" a explicat purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Bucureşti, Alis Grasu pentru bucuresti.adevarul.ro.

Cele două microbuze s-au ciocnit frontal. Acestea făceau curse în regim de maxi-taxi.

Potrivit sursei citate, 15 persoane au fost rănite.

Poliţiştii de la IPJ Ilfov s-au deplasat la faţa locului. Traficul este îngreunat în zonă din cauza accidentului.

Vom reveni cu detalii.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite