181 de blocuri din cartierul Aviaţiei, fără căldură şi apă caldă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice  (RADET) sistează miercuri alimentarea cu apă caldă şi căldură la 181 de blocuri din zona Aviaţiei, pentru înlocuirea unor conducte şi a unor vane de mari dimensiuni. Locuitorii din zonă nu vor avea căldură până la ora 22.00.

Bucureştenii care locuiesc pe străzile Floreasca, Smaranda Brăescu, Borşa, Herăstrău, Şos. Pipera, Moeciu, Măguricea, Feleacu, Zăgazului, Avionului, Aviaţiei, Gura Humorului, Cocovici, Alexandru Şerbanescu, Prometeu, Capâlna, Bujorului, Siriului, Aripilor, Feleacu, Liliacului, Nicolae Caramfil şi General Burileanu vor fi afectaţi de această măsură până miercuri seară.

Restricţii de circulaţii

Tot din cauza lucrărilor efectuate de RADET, Brigada Rutieră a Capitalei a anunţat restricţii de circulaţie de miercuri dimineaţă de la ora 07.00, până joi, la ora 07.00, pe Şoseaua Pipera, între Ca. Floreasca şi Str. Nicolae Caramfil. Traficul rutier va fi restricţionat pe banda întâi a ambelor sensuri de circulaţie.

București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite