Stiri din Bucuresti

Cel mai cunoscut chirurg pediatru român, profesorul Alexandru Pesamosca (81 de ani), a încetat din viaţă în noaptea de miercuri spre joi. El şi-a dat ultima suflare la Spitalul „Marie Curie" din Capitală. Aici a locuit de când a pus bazele clinicii, într-o cămăruţă strâmtă şi tot aici va fi înmormântat.

Profesorul Alexandru Pesamosca, prin mâna căruia au trecut peste 50.000 de copii pe care i-a operat de boli foarte grave, a murit în noaptea de miercuri spre joi, într-o cameră a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Maria Sklodowska Curie", după ce a suferit o insuficienţă cardiacă. „Cel mai bun chirurg pediatru de la noi din ţară şi unul dintre cei mai buni din lume", cum a fost descries medicul de către colegii săi de breaslă, a iubit enorm unitatea spitalicească, pe care a înfiinţat-o în '84, de aceea şi-a dorit să-şi petreacă ultimele clipe din viaţă aici.

Mai mult decât atât, el va fi înmormântat peste două zile, în curtea spitalului, aşa cum a dorit. Pesamosca, sau „tata Pesi", cum îl ştiau pacienţii, a înfiinţat Spitalul „Marie Curie" (fost Budimex), în urmă cu 27 de ani, împreună cu alţi patru medici. Până atunci lucrase la Spitalul „Grigore Alexandrescu", dar şi-a dorit să ridice o nouă unitate spitalicească închinată tratării bolilor copiilor.

„Spitalul a devenit casa lui"

Din iubire pentru meseria pentru o practica, dar şi din devotament pentru copiii care aveau permanentă nevoie de el şi de experienţa sa, doctorul s-a mutat de tot într-o cameră sărăcăcioasă de la etajul unu al unităţii medicale, aflată la capătul blocului operator. „Era, practic, la două minute distanţă de locul unde se făceau operaţiile. Îşi lua halatul pe el şi, chiar dacă era ora două noaptea, venea în sală, dacă era nevoie de el. Niciodată nu a zis că nu poate să ajungă", a povestit, pentru „Adevărul", directorul de îngrijire de la spital, Marinela Petrovici.

Talent şi pasiune, aşa l-au caracterizat colegii pe prof. Pesamosca

„Casa" profesorului era formată dintr-un birou, încă o cămăruţă unde dormea şi o toaletă. Nu avea nevoie de nimic mai mult. „Avea două cămăruţe: într-una avea un birou cu televizor, foarte, foarte multe cărţi, lucrări de doctorat şi diferite desene, atenţii de la copii şi poze şi un mic dormitor, alături", povesteşte şi doctoriţa Nina Bratu, medic primar chirurgie şi şeful Secţiei Chirurgie 2 de la „Marie Curie".

„Tata Pesi", că era mai uşor de reţinut

Doctorul îşi dedica aproape fiecare zi din an luptei împotriva bolilor micuţilor. Programul său începea la ora 7.00 şi se termina seara la ora 21.00. Asta dacă nu intervenea vreo urgenţă în timpul nopţii şi era nevoie de ajutorul său.  „La ora 9.00 începea programul la blocul operator - în fiecare zi opera cinci, şase copii, până la ora 17.00. Apoi dădea consultaţii la parterul clădirii, „pentru toţi copiii oamenilor muncii de la oraşe şi sate", avea dumnealui o vorbă.

Nu conta dacă părinţii micuţilor aveau recomandare sau nu, el primea pe oricine. Seara, până pe la ora 21.00, se întorcea în Reanimare şi făcea vizita copiilor pe care-i operase", îşi aminteşte medicul Nina Bratu, care a lucrat din '72 alături de professor. Ea povesteşte că „tata Pesi" avea „o ţinută impecabilă. Se îmbrăca mereu în halate curate, călcate. Era foarte meticulos". «Tata Pesi», aşa îi spuneau toţi. Pe vremea lui Ceauşescu, toată lumea ştia: „doctorul ăla cu Cola, Pesi Cola". Numele său era destul de greu de reţinut", mai spune Marinela Petrovici.

50.000 de copii salvaţi, familia, sacrificată

Profesorul Pesamosca a recunoscut el însuşi că şi-a sacrificat familia pentru profesie. „Familia mea biologică... am sacrificat-o! Am redat vieţii normale peste 50.000 de copii încercaţi de soartă", mărturisea el în primăvara anului trecut, într-un interviu acordat revistei comunităţii italienilor, „Siamo di nuovo insieme" („Din nou împreună"), semnat de Gabriela Popescu. Alexandru Pesamosca era membru al Asociaţiei Italienilor din România, date fiind rădăcinile lui cu acest popor, prin bunicul lui.

I-au murit ambii băieţi

Alexandru Pesamosca a avut patru copii, doi băieţi şi două fete. Băieţii i-au murit. Alexandru - Ştefan, singurul care a făcut medicina, s-a prăpădit pe la 40 şi ceva de ani, din cauza unei tumori cerebrale. Celălalt, Gino, a murit şi el acum câţiva ani, tot de cancer. „Gino, cel mare, m-a supărat foarte mult pentru că nu a vrut să facă o facultate. Copiii lui Gino, la fel (...). Gino era, însă, un suflet minunat!", declara profesorul în acelaşi interviu. Chirurgul a avut şi două fete, pe Anamaria şi pe Alexandra, cu care nu avea o relaţie prea strânsă, după cum povestesc apropiaţii. "Cea mică, Anamaria, s-a căsătorit sâmbăta trecută, la Eforie, avea programată nunta atunci", ne-a spus sora medicului, Natalia Pesamosca.

Pentru că viaţa i-a fost foarte dedicată spitalului, doctorul s-a mutat, în timp, cu totul la Spitalul "Marie Curie". "Nu poţi să operezi un pacient care atârnă între viaţă şi moarte şi tu, gata, ­ieşi din tură şi pleci acasă! Eu nu am putut!", spunea el, în acelaşi interviu. Natalia Pesamosca, sora lui, îşi aminteşte cum trăia fratele ei: "S-a dedicat meseriei şi a început să nu se mai ducă acasă. La început se ducea numai sâmbăta, apoi din an în Paşte".

"Chiar dacă era ora două noaptea, venea în sală dacă era nevoie de el. Niciodată nu a zis că nu poate.''
Marinela Petrovici director de îngrijire

"Nu poţi să operezi un pacient care atârnă între viaţă şi moarte şi tu, gata, ieşi din tură şi pleci acasă.''
Alexandru Pesamosca, din interviul revistei „Din nou împreună"

„Tata Pesi", înmormântat în curtea spitalului

Ieri, muncitorii spitalului săpau groapa unde va fi înmormântat mâine profesorul Pesamosca Foto: Dorin Constanda

Ultima dorinţă a profesorului Pesamosca a fost să fie înmormântat în curtea Spitalului „Marie Curie" pe care l-a înfiinţat şi unde a locuit în ultimii 27 de ani. Trupul său a fost dus aseară la capela micuţă situată chiar în spatele unităţii medicale, pe care el a ctitorit-o la începutul anilor '90. În faţa bisericuţei, muncitorii de la spital au făcut o groapă în asfalt, unde trupul chirurgului va fi depus maine dimineaţă. „A fost o mică problemă cu utilităţile care trec pe sub pământ, dar ne-am descurcat. O altă variantă era Cimitirul Bellu, pe Aleea Oamenilor de Ştiinţă, dar profesorul a vrut aici, aşa că i-am respectat dorinţa", a explicat directorul de îngrijire de la spital, Marinela Petrovici.

Regrete pentru medicul care nu lua şpagă

Încă de aseară, capela s-a umplut de coroane de flori aduse de foştii pacienţi ai medicului. Ei erau foarte trişti şi îi purtau un respect enorm doctorului, chiar şi după moarte. „Mi-a salvat băiatul în urmă cu 35 de ani. După prima operaţie, mi-a făcut semn când a ieşit şi mi-a spus: «mi-am salvat băiatul», de parcă ar fi fost al lui. A fost un om atât de dezinteresat. Am încercat şi eu o recompensă pecuniară. Mi-a spus: «Vezi cât sunt de mare şi tu cât eşti de mică? Vezi să nu cobori scările asta mai repede decât este nevoie». Băiatul meu l-a numit a opta minune a lumii", a spus Ana-Maria Irinel, mama unui copil operat de chirurg.

La înmormântare este aşteptată şi sora medicului, Natalia. În vârstă de 83 de ani, ea locuieşte în Constanţa, în casa lor părintească şi este imobilizată la pat. "Nu ştiu cum o să ajung la înmormântare, ne-a spus ea plângând. Ultima oară m-a sunat acum o săptămână, de trei ori într-o singură zi, şi mi-a spus „Te iubesc". Un războinic, asta a fost, a vrut să trăiască până la sfârşit".

„Profesorul Pesamosca m-a învăţat că trebuie să fiu om"

Profesorul Gheorghe Burnei a fost unul dintre medicii pe care Pesamosca i-a crescut profesional. Medicul îşi aminteşte că profesorul l-a învăţat două lucruri foarte importante pentru viaţa şi cariera lui: că în viaţă trebuie să fii demn şi să nu-ţi fie frică de nimic în afară de Dumnezeu. „M-a învăţat că în viaţă nu trebuie să uiţi să fii om şi să te comporţi demn. Tot ce a făcut el derivă, de fapt, din conceptele pe care le avea despre lume şi viaţă".

Prima oară, Gheorghe Burnei l-a întâlnit pe Pesamosca în anul patru de facultate, când i-a predat chirurgie şi ortopedie pediatrică. Pe urmă, profesorul l-a luat la rezidenţiat la Spitalul Budimex, unde lucra. „Apoi m-a înscris pe listă să vin să lucrez la spital, dar n-a putut, pentru că pe vremea aceea îţi trebuia dosar. Aşa că am lucrat zece ani la spitalul din Mangalia. Însă, imediat după Revoluţie, m-a chemat la el în secţie, am dat concurs şi de atunci am rămas aici", îşi aminteşte Gheorghe Burnei, care spune că profesorul a fost un om cu totul deosebit, printre puţinii care s-a jerfit pentru ceilalţi. Doctorul Burnei povesteşte că profesorul Pesamosca s-a hotărât să stea în spital din 1984 pentru a fi în orice clipă mai aproape de bolnavii lui.

"Tot ce a făcut el derivă, de fapt, din conceptele pe care le avea despre lume şi viaţă.''
Gheorghe Burnei medic